Premierul Marcel Ciolacu a reacționat, joi, la acuzațiile liderului PNL, Nicolae Ciucă, referitoare la desecretizarea unei hotărâri de guvern privind vila de protocol din Aviatorilor. Ciolacu a declarat că este dispus să desecretizeze tot ce dorește Ciucă, dar s-a întrebat de ce acesta nu a luat măsuri similare când era premier.
„O să desecretizez tot ce vrea. Dar de ce nu le-a făcut când a fost premier? Pentru că am văzut că vorbim şi de industria de apărare. N-a fost șef al Armatei vreo cinci ani, ministru la Apărare, premier… Da, eu fac ceva. A, de ce n-a fost alaltăieri, de ce ieri? Fiindcă acum ați cerut dumneavoastră, presa. Până la urmă, trebuie să intrăm într-o normalitate”, a spus Marcel Ciolacu.
Premierul s-a arătat deranjat de faptul că informațiile sale cu caracter personal au fost publicate în mediul online de către Nicolae Ciucă.
„A dat adresa mea pe Facebook. Aţi mai văzut aşa ceva în politică? De la un demnitar, de la al doilea om în statul român? Presupun că e campanie electorală”, a adăugat șeful Guvernului.
Întrebat cui îi este destinată acea hotărâre de guvern, premierul a spus că scrie foarte clar: „Pentru demnitari. Pentru preşedinţi”.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, l-a acuzat, joi, pe premierul Marcel Ciolacu că a folosit RA-APPS în campanie şi a desecretizat doar un obiectiv din administrarea Regiei, precizând că îi cere acestuia să fie total transparent şi cu sumele alocate pentru renovarea vilei sale de protocol şi ale celorlalţi beneficiari din Guvern.

