O companie nu poate evolua sănătos atunci când managementul evită ani întregi deciziile dificile şi lasă problemele să se adune până când ele devin imposibil de ignorat”, a declarat vicepremierul interimar Oana Gheorghiu. Un liberal argeșean a fost membru în CA-ul Metrorex. 

Oana Gheorghiu adaugă şi că la Metrorex deciziile importante sunt blocate luni întregi între management, minister şi sindicat.

„De aceea am propus pentru Metrorex un management de redresare, selectarea unei echipe cu experienţă reală în restructurare şi transformare organizaţională, capabilă să ia decizii dificile, să renegocieze contracte, să reorganizeze compania şi să o readucă pe o direcţie sustenabilă. Altfel spus, o intervenţie profesionistă, făcută în interesul companiei şi al călătorilor. Pentru că Metrorex nu aparţine unui partid, ci oamenilor care aşteaptă în fiecare dimineaţă pe peron şi care au dreptul la un sistem administrat responsabil”, a mai scris Gheorghiu în postarea de pe Facebook.

Deși vicepremierul susține că Metrorex nu aparţine unui partid, Dorin Voicu, liberal argeșean, a fost membru în Consiliul de Administrație al Metrorex.

Dorin Voicu a candidat pentru un post de europarlamentar, din partea PNL.  Din Raportul Expert Forum, aflăm că liberalul argeșean Dorin Voicu a donat partidului suma de 1.948.000 lei, în 2024. După ce a ratat Parlamentul European, a fost uns în postul de membru în CA-ul Metrorex, unde a stat luni bune.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 3

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *