PNL Argeș a înregistrat – la alegerile locale 2024 – cel mai slab scor din ultimii 16 ani.

Pe scurt:

În 2016, PNL Argeș a avut un scor politic de 26%, în 2020 a avut un scor politic de 28%, iar acum (în 2024) doar 21% (-7%).

Trebuie să menționăm că în 2016 partidul – la nivel național – era în derivă, dar tot s-a reușit obținerea unui scor de 26%.

Acum, cu expunerea mediatică a Alinei Gorghiu (președintă Senat și ministră a Justiției), cu SPP la cur, cu PNL la putere, cu funcții și sinecuri împărțite ciracilor, cu suportul – masiv – al ”somităților” PNL, care au tot venit în Argeș să ”o ridice” pe Alinuța, cu compromisuri fără număr, Bălășoiu scuipat și apoi pupat, „sifonul” de la Morărești, popi pu;i s[ candideze sub sigla PNL, etc. ”biata creatură” a eșuat – doar un amărât de 21%.

După alegerile din 2020 PNL Argeș a avut 11 consilieri județeni – acum are doar 8 (-3).

În Consiliul Local Pitești au mai puțin cu un consilier local.

La Curtea de Argeș, Cosmin ”Goe” Petrescu a obținut un scor similar cu cel al lui Cristian Mitrofan (în 2020) în condițiile în care cel mai mare efort electoral (resurse financiare și umane) s-a făcut pe zona Curtea de Argeș.

Față de resursele financiare și umane irosite putem spune că și la Curtea de Argeș s-a înregistrat un mare eșec.

La Câmpulung … jaleee …

L-au hăituit pe Bogdan David până l-au făcut să plece din PNL … că le trebuia funcția de la Apele Române pentru Adi Moisescu. Au dat vrabia din mână pentru cioara de pe gard … l-au sacrificat pe David (care aducea totuși voturi pe zona de nord), ca să-l îmbuibe pe Moisescu, care nu are niciun vot în spate.

Are rost să mai punctăm că scorul lui Mihai Coteț a fost cu mult mai mare decât al PNL?

Are rost să menționăm, noi, că Radu Perianu a avut scor mult sub Emilian Soare, un novice în politică?

Apreciați voi cine este ”locomotivă” și cine este ”p*lică frânarul”.

Mihai Coteț – noi ți-am tot spus să nu ieși cu Alina Gorghiu pe stardă, că ea e piaza rea a PNL Argeș, dar tu nu și nu … Batman, Batman …

PS
E acum ați înțeles de ce nu a vrut Alina Gorghiu să-și asume nicio candidatură?

Ca să nu se vadă cât e de ”disprețuită” de electorat … să nu-și arate non-valoarea politică.

Ia să vedeți că la Parlamentare nu se mai dă la o parte …

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.2 / 5. Număr de voturi: 13

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *