Surprize, surprize … cu Cosmin ”Goe” Petrescu, nu cu Andreea Marin.
Aflăm, acum, că președintele Consiliului de Administrație al AQUATERM SA Curtea de Argeș, compania făcută responsabilă de criza apei potabile din orașul regal, este PNL-ist.
Da domnilor.
Prin algoritmul politic, președinția CA-ului companiei AQUATERM SA a revenit la PNL Curtea de Argeș, partid care l-a desemnat (și votat) pe juristul Mihai Stoicescu, omul lui Cosmin ”Goe” Petrescu – președintele PNL Curtea de Argeș(vezi foto).
Deoarece, la un moment dat, cetățenii i-au bătut obrazul lui Cosmin ”Goe” Petrescu reproțându-i faptul că face scandal pe marginea crizei apei potabile din Curtea de Argeș deși AQUATERM are în frunte un liberal propus de PNL Curtea de Argeș, acesta s-a panicat și i-a cerut lui Mihai Stoicescu să-și dea demisia din funcția de președinte CA.
Nici măcar nu facem aprecieri dacă este târziu ori prea târziu, dar cert este că am aflat – astfel – că Cosmin ”Goe” Petrescu a avut acces la informații privind situația din AQUATERM în permanență, de ani de zile și nu a făcut nimic ca să prevină această criză.
Pare că și-a dorit să apară această situație nefastă pentru cetățeni ca să aibă motiv să-l atace pe primarul Panțurescu.
Rușine, PNL!

