Societatea Apă Canal 2000 SA este preocupată de protecţia mediului înconjurător şi promovarea unei atitudini de respect faţă de natură, desfăşurând în acest sens campanii de informare, educaţie şi responsabilizare a cetăţenilor faţă de problemele de mediu, cu impact asupra condiţiilor de viaţă a populaţiei.

Calitatea vieţii, sănătatea noastră şi menţinerea unui mediu înconjurător curat depind şi de serviciul de canalizare, un serviciu extrem de important în viaţa tuturor. Funcţionarea corespunzătoare a sistemului de canalizare este influenţată în mare măsură de modul în care noi toţi respectăm normele elementare cu privire la apele uzate deversate.
Reţeaua de canalizare asigură transportul apelor uzate menajere şi industriale, precum şi a apelor pluviale către staţia de epurare, unde aceste ape sunt tratate şi ulterior descărcate în emisar, în conformitate cu reglementările în domeniu.
Utilizarea necorespunzătoare a sistemului de canalizare duce la scăderea duratei de viață a întregii infrastructuri de canalizare, de la racorduri, colectoare şi stații de pompare până la stații de epurare și, implicit, la creșterea costurilor de întreţinere şi operare, costuri suportate indirect de toţi membrii comunităţii. În plus, înfundarea conductelor de canalizare face ca apele uzate să refuleze şi să inunde imbilele, cauzând disconfort olfactiv dar şi însemnate pagube materiale, iar sănătatea ne poate fi pusă în pericol.
Apele uzate pe care le deversăm provin din gospodăriile proprii (ape rezultate din activităţi menajere, igienico-sanitare, metabolismul uman), din industrie şi agricultură. Cu cât aceste ape sunt mai încărcate cu substanţe ce trebuie eliminate pentru a fi conforme cu standardele naţionale şi europene, cu atât efortul pentru curăţarea lor este mai mare, fiind agrenate resurse umane, materiale şi băneşti. De aceea, apelăm la toţi utilizatorii serviciului de canalizare pentru a fi responsabili şi a respecta normele elementare cu privire la apele uzate deversate.
Reţeaua de canalizare nu este coşul de gunoi al localităţii în care trăim!
Rugăm cetăţenii să nu arunce în toaletă sau în chiuvetă deșeuri destinate containerului de gunoi: deșeuri menajere, resturi alimentare, măști de protecție, deșeuri din plastic, metal, hârtie, carton, sticlă, materiale textile, servețele umede, deșeuri periculoase și deșeuri rezultate din construcții. De asemenea, este interzisă deversarea în sistemul de canalizare a substanțelor toxice sau nocive care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot pune în pericol personalul de exploatare a rețelei de canalizare și a stației de epurare.
Informăm cetăţenii că echipele operaţionale ale societăţii Apă Canal 2000 SA acţionează pentru remedierea problemelor și eliminarea blocajelor din rețeaua de canalizare, dar îi rugăm să înțeleagă că un comportament adecvat şi respectarea regulilor înseamnă mai puţine intervenţii şi nu orice racord înfundat din neglijență, nepăsare sau rea-voință poate fi rezolvat pe loc.
Pentru a transmite eventualele disfuncţionalităţi ale sistemului de apă sau de canalizare, rugăm cetăţenii să sune la Dispecerat, tel. 0248 223 237 (program Non Stop).
Protejând sistemul de canalizare avem grijă faţă de siguranţa locuinţelor şi a comunităţii din care facem parte şi suntem prieteni cu mediul înconjurător!

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *