Senatorul AUR Cristian Vântu a anunțat că a transmis o adresă oficială către președintele Senatului, solicitând clarificări cu privire la starea de sănătate a președintelui Nicușor Dan. Motivul invocat este îngrijorarea publică generată de comportamentele considerate neobișnuite ale șefului statului în aparițiile recente.
Senatorul AUR Cristian Vântu a explicat că a decis să ceară informații oficiale din cauza reacțiilor tot mai numeroase ale cetățenilor, care și-au exprimat îngrijorarea față de comportamentul public al președintelui Nicușor Dan.
Acesta susține că, în ultimele zile, șeful statului a avut mai multe apariții considerate „neobișnuite”, iar Parlamentul are „datoria și dreptul” de a verifica dacă președintele își poate exercita atribuțiile în condiții normale.
„Având în vedere că, în cursul săptămânii trecute, Președintele României a manifestat, în mai multe ocazii publice, un comportament cel puțin neobișnuit, iar o parte semnificativă a populației își exprimă îngrijorarea cu privire la capacitatea acestuia de a-și exercita mandatul în condiții optime, consider că Parlamentul are dreptul și datoria să clarifice această situație”, a scris Cristian Vântu pe pagina sa de Facebook.

