Sindicatul Europol acuză Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) că le impune șefilor de inspectorate să reducă la jumătate numărul de funcții din dispecerate și să închidă unele secții sau poliții orășenești după ora 16.00. Reprezentanții sindicali susțin că au intrat în posesia unui document transmis în teritoriu de conducerea Poliției Române, care ar confirma aceste intenții.
„În absența vreunui răspuns din partea conducerii IGPR referitor la presupusele intenții de modificare a numărului de funcții existente la nivelul centrelor operaționale și a dispeceratelor de la nivelul unităților teritoriale de poliție care au generat o continuă stare de efervescență în rândul polițiștilor ce ar putea să fie afectați de un astfel de demers, am intrat în posesia documentului transmis de către conducerea Poliției Române în teritoriu.
Modalitatea în care acest document a fost transmis reprezintă gradul de lașitate existent la nivelul funcțiilor de top-management din IGPR, întrucât în cursul săptămânii trecute șefii inspectoratelor de poliție au primit pe Whatsapp un document cu „repere de analiză” a dispeceratelor, fără ca măcar acesta să fie asumat de la nivelul IGPR-ului cu vreun număr de înregistrare și semnătură, forțându-i astfel pe șefii IPJ-urilor să realizeze o analiză prin intermediul căreia să reducă la jumătate numărul de funcții de la nivelul dispeceratelor, precum și să închidă sediile unor poliții orășenești sau secții de poliție urbană după ora 16:00.
Practic, conducerea Poliției Române dorește reducerea numărului de funcții de la nivelul dispeceratelor constituite la toate polițiile municipale și orășenești din țară, precum și să comaseze activitatea acestora pe segmentul dispecerizării și să închidă sediile după ora 16:00, lăsându-i doar pe inspectorii șefi să își asume o astfel de decizie care va afecta în primul rând cetățeanul care va trebui să se deplaseze la sediul altei unități de poliție situată într-o altă zonă/localitate decât cea în care domiciliază atunci când dorește să își exercite, după ora 16:00, dreptul de petiționare garantat de Constituție.

Conform ”principiilor de eficientizare” de la pct. II din această fițuică, întrucât nu poate reprezenta un document emanat de către o instituție care are pretenția să susțină că este condusă de profesioniști, IGPR-ul impune șefilor de inspectorate să își asume preluarea apelurilor 112 de la nivelul dispeceratelor polițiilor municipale sau a secțiilor urbane de poliție de către centrele operaționale, fără a lua în calcul volumul de muncă ce se va dubla ca urmare a unei astfel de măsuri.
Mai mult decât atât, conducerea Poliției Române, fără să își asume vreo responsabilitate, dorește ca dispecerizarea polițiilor municipale, orășenești și stațiuni să fie realizată prin ”comasare”, fără a ține cont de deficitul de personal sau de creșterea volumului de muncă/polițist care se va dubla efectiv.
O altă intenție de ”eficientizare” care va genera vulnerabilități instituționale și care va afecta drepturile cetățenilor este reprezentată de eliminarea asigurării continuității la nivelul polițiilor municipale/orășenești/secții în ceea ce privește primirea sesizărilor din partea cetățenilor după ora 16:00.
O astfel de măsură va genera implicit riscuri la adresa securității sediilor acestor subunități de poliție ce vor fi ”comasate” întrucât în absența personalului desmnat să asigure paza vor fi expuse unor spargeri și sustrageri de documente clasificate sau dosare penale și implicit distrugerea autospecialelor, așa cum s-a întâmplat în trecut când sediile unor posturi de poliție au fost sparte, iar dosarele penale au fost sustrase ori autospecialele au fost distruse.
Pentru a putea face o comparație între situația existentă în prezent și dorința IGPR în privința ”eficientizării”, vă facem cunoscut că astăzi, la nivelul polițiilor municipale există o medie de 10 funcții alocate Compartimentului Dispecerat, iar polițiștii lucrează câte 2, având roluri distincte și bine stabilite de ofițer de serviciu și ajutor de ofițer de serviciu, în majoritatea zilelor fiind depășiți de volumul de muncă.
Printre activitățile desfășurate în prezent, la foc continuu, de către aceștia enumerăm pe cele mai relevante, după cum urmează:
- pază sediu;
- control-acces persoane;
- relații cu publicul;
- primire-transmitere apeluri 112 către patrulele din teren;
- predare-primire armament și muniție, tablete eDAC, BWC;
- primire-transmitere sesizări directe/telefonice;
- gestionarea mapelor cu ordinele de protecție provizorii;
- primirea-predarea/depozitarea mostrelor biologice recoltate de către polițiștii din teren;
- alocarea numerelor de înregistrare pentru dosarele penale;
- primirea-transmiterea corespondenței de pe adresele de e-mail sau prin intermediul fax-ului;
- efectuarea unor verificări în peste 10 baze de date informatice;
- întocmirea/transmiterea fișelor de eveniment (telex);
- gestionarea registrelor de evidențe;
- implementare în xSNRI etc.
Iar acum, vă invităm să faceți un exercițiu de imaginație cu privire la modul în care toate aceste activități vor fi desfășurate zilnic la nivelul Compartimentului Dispecerat în situația reducerii numărului de funcții la jumătate și preluarea acestor sarcini de către Centrele Operaționale. O astfel de măsură va genera riscul iminent de blocaj instituțional ce va afecta în mod direct siguranța cetățenilor care vor apela numărul de urgență 112.
Mai mult decât atât, din fițuica Poliției Române putem trage concluzia că funcțiile rezultate în urma acestei ”eficientizării” vor fi distribuie ulterior, însă niciunul dintre inspectorii șefi nu are certitudinea că acestea vor fi realocate unităților de poliție pe care le conduc, impresia generală a acestora fiind aceea că IGPR dorește să redistribuie aceste funcții pentru implementarea SIME în etapa a-III-a la județele: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea, întrucât MAI și IGPR nu au fost în stare să respecte prevederile art. 7 alin. 1 lit. c) din HG 1025/2022, care instituia obligația IGPR de a suplimenta schemele de personal ale celor 19 IPJ-uri cu un număr de 2.792 de funcții, din care 245 de ofițeri de poliție și 2.547 de agenți de poliție.
Încă așteptăm ca reprezentanții IGPR să ne comunice răspunsul la solicitarea adresată cu privire la acest demers pompieristic, realizat pe șest, fără informare și consultare prealabilă a organizațiilor sindicale și a personalului vizat în mod direct de o asemenea decizie.
Viitorul ne aparține!”, transmite Echipa Sindicatului Europol

