”Un om fățarnic are două fețe și niciun obraz.” – Nicolae Iorga
Da dragi politicieni, vi se potrivește … întrutotul.
Ne tot uităm cum se screm politicienii români să ”rezolve” problema pensiilor speciale și a cumului salariului cu pensia, de la stat.
De trei ani de zile ne explică ei, doct, cum nu este echitabil ceea ce se întâmplă în prezent, de parcă noi nu știm.
Noi – știm și ne-am tot revoltat.
Acum știm că și ei știu, că nu e ”corect” … așa că nu mai au nicio scuză.
Nici nu mai are rost să revenim la ”pensiile nesimțite” încasate de unii întrucât am înțeles că din punct de vedere juridic trebuie respectate niște principii de drept și că nu se poate interveni ușor asupra pensiilor aflate în plată (un drept câștigat etc …).
Au găsit ăștia tot felul de scuze.
Știți cum se zice – cine se scuză, se acuză!!!
Totuși, nu putem să nu remarcăm FĂȚĂRNICIA politicienilor în cazul limitării cumulului salariului cu pensia (de la stat).
În acest caz soluția le e la-ndemână (politicienilor) … nu e nimic complicat.
A existat o astfel de lege pe vremea lui Emil Boc, care a funcționat și a fost declarată ”constituțională”.
De ce mama dracului nu se aplică acea lege și trebuie să mai adauge ei ceva în plus.
Pare că toate modificările aduse de actualii parlamentari nu au avut ca scop decât amânarea aplicării unei astfel de legi, parcă totul e premeditat ca să ”pice legea la CCR”.
Parlamentarii dau legea, cu intenție, ”strâmbă”, pică la CCR și se spală pe mâini … dau vina pe CCR, apoi …
De asemenea, trebuie să le spunem în față – politicienilor – că sunt niște prefăcuți.
Știți care sunt ”cele două fețe” ale acestor fățarnici?
Prima față: în Parlament, de la tribuna Senatului sau a Camerei deputaților susțin cu fervoare că ”nu e normal” ca un tânăr pensionar special să încaseze și pensie nesimțită, dar și un salariu de la stat.
A doua față: în viața de zi cu zi chiar EI angajează la stat ”tineri pensionari speciali”.
Păi când ai fost măi ticălosule cinstit?
Cum poți domn’e să fii atât de mișel?
Chiar credeți că românii sunt proști și nu observă că ”aveți două fețe și niciun obraz”?
Ca exemplu:
Cum te duci tu ministrul justiției – Alina Gorghiu – în Senat și votezi legea pentru interzicerea cumulului pensiei de la stat cu salariul de la stat, iar a doua zi vii în Pitești și îi dai (partidul, nu ea personal) o sinecură – LA STAT – lui Bogdan Olar (Consilier superior la Prefectura Argeș) în timp ce ăsta încasează ditamai pensia specială (de la Ministerul Afacerilor Interne), fiind pensionat la 43 de ani?
Cum apari tu la TV mă-Ciucă Nicolae să spui că nu e etic să fie cumulate două astfel de venituri, de la stat, deși tu ai umplut Guvernul cu ”pensionari speciali”, foști colegi de-ai tăi?
Vă putem da exemple și de la alte partide.
Dragi politicieni, dacă voi chiar credeți în ceea ce ați votat – că nu e corect ca pensia specială să fie cumulată cu un salariu de la stat – de ce nu ați dat ”o circulară”, fiecare în partidul lui, prin care să ”recomandați” să nu fie angajați ”tineri pensionari speciali” în ministerele, agențiile, administrațiile locale etc … conduse de voi?
De ce vă trebuie o lege?
Vă au ăștia la mână, cu ceva și vă e frică de ei?
Vă șantajează?
Aveți datorii la ei?
Vă trebuie o lege ca să vă ”ascundeți” în spatele ei?
N-aveți curajul să le bateți obrazul și să le dați un șut în cur să se ducă mama dracului la muncă ”pe bune”?
Dacă sunt așa de ”specialiști” și bine pregătiți să se ducă în p**da mamii lor la muncă, la privat … nu tot la stat, la pile și relații.
Toți ăștia – ”specialii” – se agață doar în posturi ”călduțe” … nu s-ar duce niciunul la munca de teren.
Dacă ieșeau la pensie de la ”forjă”, la 65 de ani, se mai întorceau tot acolo, la muncă???
Nu, bineînțeles …
PS:
Păi Bogdan Olar nu putea să-și facă o firmă privată, de profil, de servicii specializate în domeniul securității la incendiu? E criză de specialiști în zona privată.
Ba da, putea, dar e greu să răzbați în mediul concurențial privat.
Dacă e mai ușor la stat, de ce să se complice?
Face 2, 3 poze cu prefectul Radu Perianu, se duce pe la niște acțiuni electorale cu Alina Gorghiu, prin județ și gata … a încasat salariul de la stat, îl ”știe satul” că e încă ”pe cai mari” … trai neneacă.
(Exemplul lui Bogdan Olar poate fi extins asupra tuturor ”specialilor”, dar a picat el la mijloc – de data asta. Poate o să vă mai dăm și alte exemple … depinde în ce ”mood” ne-or prinde ăștia.)


1 thought on “Sunt politicienii români șantajați de ”pensionarii speciali”? Îi au cu ceva la mână? Le e frică de ei? Le sunt datori, din trecut (i-o fi scăpat vreodată de belele)?”