Țara arde și Ioana Ciocan, Ministrul Culturii, face toate demersurile pentru a i se spune ministră. Românii sunt din ce în ce mai presați de traiul greu și Ioana Ciocan anunță că va merge la Academia Română şi va ruga Academia să scoată din DOOM (Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic) paranteza de colocvial de lângă cuvântul ”ministră”. Este vital pentru români dacă i se spune ministru sau ministră oricărei femei care ocupă un portofoliu în Guvernul României.
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a declarat joi că va merge la Academia Română şi va ruga Academia să scoată din DOOM (Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic) paranteza de colocvial de lângă cuvântul ”ministră”. Ea a arătat că femeile ar trebui să aibă libertatea de a alege dacă doresc să le fie adresată o anume formulă, fie că vorbim de jurnalistă sau doctoriţă, pictoriţă, ministră iar în acest moment, această opţiune nu există.

