Florin Manole, ministru al Muncii, a anunțat că trimite verificări la beneficiarii de ajutoare sociale. El acuză că există în sistem beneficiari care primesc banii prin fraudă. Ministrul a dat exemplul unei „fraude proaste”, precizând că există inclusiv ștampile scrise greșit, precum ”spihiatru”.
”În domeniul dizabilităţii, am făcut o serie de controale în mai multe judeţe, pe eşantioane din numărul de dosare pe dizabilitate pe judeţul respectiv şi am găsit, de exemplu, în Bucureşti, 26% fraudă. 26% este enorm, 26% fraudă cu ştampile scrise greşit, `spihiatru`, adică şi o fraudă proastă, cu documente neconcludente, cu dosare incomplete, cu dosare lipsă de tot. Era beneficiu, dar nu era dosarul din spate” a declarat ministrul, la PrimaTV.

