Viceliderul SANITAS, Doru Protopopescu, intervine în scandalul concursului pentru ocuparea de posturi vacante de șofer autosanitară II (8 posturi) de la Ambulanța Argeș. Acesta a fost observator în comisii încă de la început și spune că actualul manager, Niculae Florin, la vremea concursului era liderul sindicatului Ambulanței Argeș, nu a avut nimic de comentat nici despre membrii comisiei, nici despre procedură, până nu au venit rezultatele la proba scrisă. „Picase cine nu trebuia”, spune viceliderul SANITAS. 

Anularea concursului pentru ocuparea de posturi vacante de șofer autosanitară II (8 posturi) de la Ambulanța Argeș este un subiect care a încins piața argeșeană. Patru oameni au trecut două probe din concurs, iar înainte de interviu, ultima probă, actualul manager, Niculae Florin, a anulat concursul, concurs care a fost suspendat de două ori.

Eu am fost în comisie încă de la început și până la sfârșit, de la studierea dosarelor. Nu ați fost informată bine. Noi, eu și actualul manager, am fost observatori din partea sindicatului. La prima probă nu a avut nicio obiecție. El (actualul manager al Serviciului de Ambulanță Argeș) dicta traseul, comisia îl asculta, el dicta linia metodică. S-au schimbat lucrurile după rezultatele de la proba scrisă. Picase cine nu trebuie. După contestații au mai luat doi. El a contestat comisia de contestații și concursul a fost suspendat două săptămâni. Între timp își rezolvase problema cu numirea. Vorbea peste tot că el va fi noul manager. Cinci au mers mai departe, au trecut și proba practică. Pe 30 decembrie cei cinci au venit la interviu. El, la ora 10, a depus contestație la comisia comisiei. Pe 30 decembrie îi venise ordinul de numire în funcția de manager. Pe 6 ianuarie a anulat concursul. Doctorița Avădani nu a avut nici cel mai mic amestec.”, a declarat Doru Protopopescu pentru Institutiilestatului.ro.

Viceliderul SANITAS ne-a declarat că nu o comisie a decis anularea concursului, ci actualul manager, pe motiv de viciu de procedură.

Întrebat de ce Niculae Florin a contestat toate concursurile organizate în perioada în care Ambulanța Argeș a fost condusă de Cristina Avădani, viceliderul Sanitas ne-a spus că Niculae Florin a venit în Ambulanța Argeș ca șofer, a făcut facultatea Spiru Haret în perioada diplomelor cu cântec, apoi, în mandatul foștilor manageri i-a fost înființat un post de consilier juridic RUNOS. Niculae Florin stătea acasă și trecea pe la muncă doar în ziua de salariu, la acea vreme salariu nu se plătea pe card. Când a venit Avădani, l-a luat la întrebări și l-a pus la muncă, lucru care l-a supărat foc pe Niculae Florin, și, probabil, de aici piedicile puse fostei managere.

Doru Protopopescu spune că în acest moment, la Ambulanța Argeș este un deficit de personal de peste 60%, iar ultimele concedieri au dat peste cap trei ture. Sunt câte doi asistenți pe mașină pentru că Niculae Florin a concediat șoferii, deși aceștia aveau aprobate cererile de menținere în activitate pentru anul 2026.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.2 / 5. Număr de voturi: 10

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

17 thoughts on “Viceliderul SANITAS, Doru Protopopescu, despre concursul ANULAT la Ambulanța Argeș: „Picase cine nu trebuia””

  1. Păcat că un serviciu atăt de util oamenilor a ajuns să fie atăt de disputat politic. Actualul manager a declarat că nu este înregistrat politic. Probabil că „partizanii” fostului manager suferă că nu mai iau ei deciziile.
    Se pune o întrebare: Dacă fosta conducere organizase conform legii concursul de ce l-au suspendat de 2 ori? Dacă era corect nu ținea cont de contestație.
    Liberalii chiar nu știu să piardă. Ambulanță nu este a lor, este a comunității

    1. Ați pus punctul pe i . Totodată ati pus o întrebare grea pentru a o putea înțelege anumiți postaci anonimi sau cei ce își aroga anumite calități. Institutiile abilitate au oameni suficient de pregătiți, pentru a discerne realitatea și în același timp legalitatea . Gargara ieftina venita din anumite parti, nu aduce decât minciuna, dezinformare și discreditarea unei instituții de prim rang, cât și a unei publicații respectate . Calitatea de a discerne , aparține argeșenilor..

  2. Declarațiile domnului sunt formulate în termeni insinuativi și nu sunt susținute de probe verificabile. Afirmații de tipul „a picat cine nu trebuia” nu pot ține loc de dovezi și nu reprezintă un demers responsabil într-un spațiu public.
    Dacă dorește credibilitate, ar fi firesc ca domnul „Vice-lider „să își prezinte public atât actele doveditoare ale funcției pe care o ocupă în cadrul sindicatului, cât și pregătirea profesională care îl califică să emită astfel de judecăți. În lipsa acestora, declarațiile rămân simple speculații.

    1. Aveți dreptate . Părerea mea și a oricărui individ responsabil este ca nu are ce sa prezinte, nici legat de funcție, nici pe plan profesional . Nu este decât un schelalait venit din frustrare și neputință.

    2. Se întâmplă ca unii sa spună și chiar sa creadă ca sunt Bruce Lee, Neil Armstrong, Napoleon etc . Nu trebuie sa fie blamați, au nevoie de compasiune , trebuie sa fie compatimiti și cel mai important trebuie sa fie îndrumați către specialist, pentru instituirea unui tratament specific .

  3. Felicitări D.ul Doru pentru atitudine și curaj un adevărat vicelider ales prin alegeri libere (nu numit ca alții pe viață), în curând din ce în mai mulți salariați abuzați de acești așa ziși oameni puși în funcții publice doar pt a face rău vor avea curajul să spună nedreptățile suferite cum trebuie să se judece pt a si câștiga dreptatea în instanțele judecătorești!
    Felicitări pt. procesele câștigate pt recuperarea drepturilor salariale reținute abuziv de către instituție prin interpretarea eronată a legislației salarizării!
    Nu trebuie sa dovediți nimic la nimeni noi știm care este adevărul nu suntem chiar așa prosti și fricoși cum ne cred unii!
    Vă susținem și suntem în continuare alături de Dv.!

    1. Penibil..! De fapt cu cine v_ati judecat, nu cumva cu cei anteriori, pe care ii ridicați în slavi ? Nici măcar voi nu puteți crede astfel de aberații. Legat de initiatorul articolului, ce se poate spune ? Majoritatea este convinsa ca dacă mama lui nu avea frați, acum continua sa hrănească bovinele în satul natal . Va deranjează noul manager ? Cum sa nu va deranjeze dacă nu va accepta privilegiile nemeritate ? Omul este legist , este acolo sa îndrepte o situație de fapt și pe deasupra știe sa o facă, dar deranjează hahalerelor, nicidecum pe cei care si_au făcut treaba și o fac în continuare . Păcat ca astfel de indivizi, mincinoși, destabilizatori și profitori, se infiltreza în instituții, care se ocupa cu oameni aflați în nevoie .

      1. Aveti dreptate … acesti oameni denigratori au mintea odihnita , au timp de blamat si denigrat persoane care isi fac treaba , daca la randul lor si-ar face treaba asa cum ar fii etic si moral nu ar avea timp de astfel de speculatii !

    2. Asa cum am spus si mai sus dorim sa vedem actele doveditoare pentru functia pe care o are acest domn in cadrul Sindicatului Sanitas atunci ii vom da creditibilitate , in rest doar denigrati aiurea !

      1. Nu e nevoie sa așteptăm nimic pentru a dovedi o calitate pe care o aroga . E suficient și facil sa întrați pe site_ul respectiv și o sa aveți surpriza ca numele respectivului nu apare niciunde . Păcat ca o entitate care are rolul de a informa corect argeșenii, apleacă urechea și publica neadevăruri în spațiul public, fără o informare clara . Poate pe viitor vor fi mai atenți de la ce fel de indivizi primesc informația. Doamne ajuta..!

  4. D.ul Sorin din curiozitate am întrat pe seitul Sanitas Argeș la organizații membre și tocmai ca figurează numele și funcția de Vice-lider! Dar cred ca pină la urma toate se vor rezolva și adevărul v a ieși la suprafață!
    Și cred că ar trebui să fim mai buni și mai umani!

    1. Si eu am intrat iar acest individ nu apare , asa este trebuie sa fim mai buni , dar scuprulele si buna conduita, moralitatea nu mai exista !
      Noi suntem o generatie care am trecut prin multe , daca nu sustinem generatiile viitoare si sa incercam sa schimbam ceva va fii vai si amar de ei !

  5. D_na Alina, aveți dreptate, trebuie sa fim mai buni, mai umani , fdar și corecți, totuși îmi place sa cred ca tocmai plângăcioși după beneficii nemeritate nu fac parte din aceasta categorie… Legat de celalalt aspect invocat e foarte simplu, sa meargă la judecătorie ,sa ducă dovada unde trebuie și e totul legal … Altfel, vorbele sunt în van . ZI frumoasa tuturor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *