Condițiile meteorologice de luni, 2 februarie au determinat suspendarea cursurilor cu prezență fizică în cinci unități de învățământ din patru județe, potrivit transmise de inspectorate și centralizate de Ministerul Educației și Cercetării până la ora 12.00, potrivit Edupedu.ro

Astfel, a fost afectat programul școlar în câte o unitate din trei județe din sudul țării – Vâlcea, Dolj și Mehedinți, respectiv două unități de învățământ din județul Argeș.

În patru dintre cele cinci școli cursurile se desfășoară online, iar în a cincea cursurile au fost suspendate din cauza drumurilor impracticabile și vor fi recuperate ulterior, potrivit anunțului făcut de minister.

La Școala Merișani, structurile Vâlcele (117 elevi) si Malu Vânăt (138 elevi), se învață in sistem on-line.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *