Educaţia a avut, de-a lungul timpului, o mulţime de miniştri care s-au remarcat prin gafe notabile. Dintre toţi, Ligia Deca e campioană! Ȋn mandatul său, elevii foarte slabi primesc burse de merit. Ȋn curând, 8500 de elevi cu medii de la 1 la 5 vor primi câte 450 de lei lunar. Iar reacţia ministeri e de tot râsul.
„Per ansamblu, bursele sunt mai multe. Sunt în cuantum mai mare, semnificativ, de la 200 de lei vorbim de 450 de lei și, într-o proporție covârșitoare, ele ajung la cei mai buni copii. Avem însă, din păcate, și licee unde sunt copii care au intrat cu media de la Evaluarea Națională sub nota 5. De fapt, aceasta este problema. Cazurile acestea punctuale vor fi corectate în metodologie în viitor și trebuie să vedem ce propuneri primim de modificare”, a declarat Ligia Deca, la TVR., potrivit Edupedu.ro.

