Citim și ne minunăm, din răspunsul transmis de IPJ Argeș unui petiționar, prin care i se comunică ”fapta” pe care a comis-o:

”Conform art.106 alin 1 din HG 1391/2006 R pe un drum public prevăzut cu minimum 3 benzi pe sens, când conducătorii a două autovehicule circulă în aceeași direcție, dar pe benzi diferite, și intenționează să se înscrie pe banda liberă dintre ei, cel care circulă pe banda din dreapta este obligat să permită celui care vine din stânga să ocupe acea bandă, iar conform alin 2, pe un drum public cu mai multe benzi, conducătorii de autovehicule care circulă pe o bandă care se sfârșește, pentru a continua deplasarea pe banda din stânga trebuie să permită trecerea vehiculelor care circulă pe acea bandă”.
Adică, ”ticălosul” de conducător auto/petiționar s-a aflat – concomitent – în două situații diferite.
Stați, că se pare că ”sărmanul” s-a aflat și într-o a treia conjunctură (în același timp), deoarece în procesul verbal de constatare a contravenției polițistul a surprins o altă situație de fapt și drept.
Chiar că suntem ca în bancul cu milițieni – ”lasă băi că te încadrez eu undeva”.
Respectul autorităților față de un cetățean se reduce la un răspuns de genul: ”Cu stimă, ia băi c__a și alegeți tu ce faptă ai comis, din ăstea două”.
Rușine domnule comisar șef Marian Badea!!!

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3.2 / 5. Număr de voturi: 14

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *