
Se vehiculează faptul că alegerile pentru postul de preşedinte al României ar putea fi devansate, ȋnsă zvonurile nu se confirmă.
Potrivit Digi24.ro, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, declarat:
„Este doar o speculaţie care se face în legătură cu aceste alegeri. În momentul de faţă cu toţii evoluăm în ecuaţia alegerilor locale. Preocupările noastre se îndreaptă către a oferi cele mai bune soluţii tuturor administraţiilor publice locale din această ţară. Nu discutăm modificarea datei alegerilor prezidenţiale. Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie, când vom fi în măsură să evaluăm şi rezultatele activităţii noastre şi în mod evident să organizăm şi să proiectăm şi viitorul politic şi electoral. În momentul de faţă nu discutăm modificarea datelor. A fost şi un anunţ public al premierului în legătură cu posibilitatea de a organiza aceste alegeri în luna septembrie. Foarte probabil vom confirma acest scenariu şi după alegerile locale”.