Alina Gorghiu, preşedintele Senatului, a intervenit în scandalul izbucnit în cadrul coaliţiei de guvernare pe tema rotaţiei premierului şi a confirmat că PNL îşi va respecta angajamentele luate la înfiinţarea coaliţiei.
Noul scandal din coaliţia de guvernare a izbucnit după ce preşedintele PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a declarat că schimbarea premierului, în primăvara anului 2023, aşa cum este stipulat în protocolul coaliţiei, nu ar fi un semn bun, în contextul războiului din Ucraina şi a faptului că după un an vom avea alegeri.

„E o declaraţie care aparţine unuia dintre colegi, însă trebuie să ştiţi că Partidul Naţional Liberal e un partid foarte serios şi când ne-am asumat această coaliţie am făcut-o ştiind care este parcursul la care ne-am angajat.

De altfel, există şi o situaţie juridică pe care protocolul a prevăzut-o şi anume că la finalul lunii mai a anului viitor se va întâmpla această schimbare de premier şi câteva portofolii vor fi schimbate, de asemenea, între PNL şi PSD.
PNL e un partid serios şi respectă absolut orice angajament, mai ales că vorbim de un angajament care a dat stabilitate României într-un moment de criză, într-un moment foarte complicat.

Nu vreau să comentez declaraţia niciunui coleg. Aceasta este poziţia oficială a Partidului Naţional Liberal: vom respecta protocolul, vom respecta angajamentele pe care această coaliţie şi le-a luat. Suntem o parte relevantă, avem un premier în persoana domnului Nicolae Ciucă. Nu ne jucăm de-a respectatul sau nu a unui protocol”, a declarat Alina Gorghiu, potrivit Antena3.ro.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *