RADU PERIANU: Sunt lămuritoare rezultatele! Demisia, domnule Adrian Miuțescu!

Am încheiat alegerile locale în jud.Argeș, cu toții cunoaștem deja câștigătorii. PSD Argeș a câștigat aproape tot ce se putea câștiga.

Din nefericire, PNL Argeș este mai jos decât acum 4 ani. Avem mai puțini primari, nu avem niciun primar în mediul urban. Am avut potențial politic, s-a simțit că Partidul National Liberal este, la modul general, apreciat. Au fost în Arges în această campanie electorală foarte mulți lideri naționali, premierul, miniștrii, europarlamentari de renume.
Mai sunt doua luni până la alegerile parlamentare. Conducerea Partidului Național Liberal este datoare să ne acorde o șansă! Ne trebuie, în mod clar, o conducere interimară – o conducere obiectivă și competentă!
Si da, mai este nevoie de ceva! Conducerii PNL Argeș ii trebuie onoare! Demisionați, domnule Adrian Miuțescu!” (https://www.institutiilestatului.ro/stiri/radu-perianu-sunt-lamuritoare-rezultatele-demisia-domnule-adrian-miutescu/ ).

Declarația îi aparține lui Radu Perianu care a cerut – în 2020 – demisia conducerii PNL Argeș (de la acea dată) ca urmare a scorului electoral obținut.

Atunci, PNL Argeș a obținut un scor politic de 28% și ”i-a puțit” lui Radu Perianu (șeful la ”puciști”).

Acum, cu un scor de 21%, nu credeți – domnule Radu Perianu – că actualei conduceri a PNL Argeș i-ar trebui ONOARE?

Demisionați domnule Radu Perianu!

Demisionați doamnă Alina Gorghiu!

Ori la voi ”ONOAREA” are alte dimensiuni/valențe?

Da, are … pe măsura educației și a bunului simț al fiecăruia …

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.6 / 5. Număr de voturi: 22

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *