„Partidul Național Liberal are soluția pentru combaterea deficitului de forță de muncă al conducătorilor profesioniști din România. 

 

Am scăzut vârsta minimă de obținere a permiselor de conducere pentru categoriile C, CE si D, DE. Legea a fost aprobată astăzi de către Parlament prin proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.    

 

Guvernul condus de PNL, ca inițiator, și-a propus să vină în ajutor cu o soluție reală la actuala lipsă de pe piața de muncă a șoferilor profesioniști, răspunzând în același timp nevoilor urgente ale companiilor de transport rutier din România în conformitate și cu cerințele Uniunii Europene. Atât președintele interimar al Senatului, Alina-Ștefania Gorghiu, cât și vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Alexandru Alexe, au avut o serie de întâlniri cu reprezentanți ai transportatorilor din România susținând adoptarea proiectului legislativ depus încă din anul 2020. De asemenea, și solicitările Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri au avut un rol important pe parcursul adoptării proiectului prin consultările care au avut loc cu președintele Senatului. 

 

Noile modificări oferă cadrul legal necesar reducerii vârstei minime de obținere a unui permis de conducere pentru categoria C, CE, de la 21 de ani la 18 ani, respectiv de la 24 ani la 21 ani pentru categoriile D, DE, titularilor unui permis de conducere categoria B cu condiția obținerii unui „certificat de competență profesională” (CCP). 

 

Industria Transporturilor Rutiere din România traversează de mulți ani o criză a conducătorilor auto profesioniști. Aceasta s-a acutizat și pe fondul instabilității provocate de pandemia COVID, războiul din Ucraina, dar și de începerea aplicării Pachetului de Mobilitate 1. România se află printre țările cele mai afectate, deficitul estimat de șoferi profesioniști fiind de aproximativ 71.000 de posturi. 

 

Noile prevederi legislative sunt în conformitate cu legislația europeană prin care au fost stabilite dispoziții derogatorii de la vârstele minime pentru respectivele categorii de vehicule prin DIRECTIVA (UE) 2018/645 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 aprilie 2018. Până la 23 mai 2020, statele membre ale Uniunii Europene au avut obligația să pună în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma directivei. 

 

În prezent, 17 țări din Europa au introdus deja astfel de modificări privind vârsta minimă pentru categoriile C, CE, respectiv D, DE. Printre aceste țări se numără Austria, Germania, Danemarca, Estonia, Franța, Grecia, Croația, Ungaria, Irlanda, Lituania Olanda, Polonia, Cehia, Portugalia, Slovenia, Suedia, Marea Britanie”, transmite Alina Gorghiu. 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *