Haideți să vă mai spunem ÎNCĂ una tare despre Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș. 

Basarabeanca asta (ca să fim riguroși, tatăl ei – Mihai Gorghiu – s-a născut în Basarabia, ea e născută în Tecuci, Galați), cu pretenții de liberală, ”Brătiancă” – ce să mai, schimbă macazul doctrinar, după cum îi pică mai bine. 

În discursul public ba e de dreapta și susține idei, principii liberale, ba o cotește – cu nerușinare – pe stânga și devine o ferventă susținătoare a ideilor social-democrate. 

Adică … o ”curvă politică”, putem spune, având în vedere cu câtă ușurință își schimbă linia doctrinară. 

Astăzi, ”Alinuța liberala”, se află în vizită de lucru la UZINA DACIA din Mioveni, alături de ”premierul militar” Nicolae Ciucă, alt liberal (”Brătian”) get-beget. 

În prezența conducerii companiei, începură pseudo-liberalii să-și rupă cămașa de pe ei, susținând că ei sprijină mediul de afaceri din județ (și țară … chiar mapamond), mulțumind investitorilor francezi pentru aportul financiar adus la bugetul de stat. 

Cu ceva timp în urmă, PNL ul Alinuței, a organizat întîlniri cu oamenii de afaceri argeșeni cărora, cu avânt și patos revoluționar, pseudo-liberala i-a asigurat cum că ea și PNL  ul sunt unicii garanți ai intereselor mediului de afaceri, că doar cei ”de dreapta” se luptă pentru ei etc, etc … vrăjeala Alinuței … 

Dar, ce să vezi, în același timp, pe ascuns, Alina Gorghiu negociază, de zor, cu reprezentanți ai sindicatelor de pe platforma Mioveni , oferindu-le funcția de președinte al organizației PNL Mioveni. 

Dacă PSD e reușit cu sindicaliști, PNL ul de ce să nu încerce? Ea a mai fost în postura de PNL = PSD și i-a fost bine. 

Dă-o dracului de doctrină, dă-i încolo de oameni de afaceri …  

Atât timp cât clasa muncitoare aduce voturi – ne asociem cu sindicaliștii, în pofida oamenilor de afaceri, intelectualilor, al antreprenorilor. Ca să treci puntea, te înfrățești (ți-o tragi) și cu dracul. 

Dacă pensionarii aduc voturi, atunci le promite și PNL pensii mărite, deși i-au criticat mereu pe cei din PSD că au fost populiști, când au legiferat mărirea pensiilor și că au compromis exercițiul bugetar. 

Alinuțoooo … chiar că ești fără de rușine. 

În final, ești de dreapta sau de stânga … aaa, scuze, tu te ferești de gloanțe, alergi în zig-zag (dacă mai e loc de glume). 

PS: Luați dragii noștri oameni de afaceri, intelectuali de la liberala Alina Gorghiu. Luați tinerilor frumoși și liberi, corporatiștilor de la asta ”de dreapta”, care vă tot lăuda că voi sunteți viitorul țării. LUAȚI …  

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4 / 5. Număr de voturi: 5

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *