Crin Antonescu a declarat marţi, despre demisia lui Klaus Iohannis, că probabil că acesta nu a primit garanţii ferme din partea liderilor majorităţii că se poate garanta abţinerea sau vot împotriva cererii de suspendare, din partea tuturor parlamentarilor PSD, PNL, UDMR, minorităţi. El a arătat că ştia că există oameni în Partidul Naţional Liberal, probabil şi în altele, care doreau să voteze suspendarea lui Klaus Iohannis.
”Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, dar eu am vorbit cu o zi înainte, atunci când preşedintele a anunţat întâlniri, consultări la Cotroceni, că este posibil, că una dintre variante este aceasta, care s-a şi întâmplat. Probabil că n-a primit garanţii ferme din partea liderilor majorităţii că se poate garanta abţinerea de la vot sau vot împotriva cererii de suspendare, din partea tuturor parlamentarilor PSD, PNL, UDMR minorităţii”, a spus Crin Antonescu la Digi24 despre gestul preşedintelui Klaus Iohannis de a demisiona din funcţie.
” Ştiam că există oameni în Partidul Naţional Liberal, probabil şi în altele, care doreau să voteze suspendarea lui Klaus Iohannis. (..) E clar că domnul Iohannis nu a riscat”, a mai arătat el.

