Fostul judecător al Curţii Constituţională Augustin Zegrean a declarat, duminică, după anunţul preşedintelui Nicuşor Dan privind iniţierea unui referendum în rândul magistraţilor, privind activitatea CSM, că nu avem, spre regretul preşedintelui, referendum pe meserii şi nu ştie cum s-au gândit cei de la Cotroceni să îl facă, dar nu este posibil. Despre întâlnirea lui Nicuşor Dan cu magistraţii, de luni, Zegrean a arătat că este informală, în afara Constituţiei şi în afara legii.

”În România, conform Constituţiei şi legislaţiei, există două feluri de referendum, un referendum la nivel naţional, pe care îl poate provoca preşedintele, după consultarea Parlamentului, şi asta trebuie ţinut minte. Deci, după consultare poate să întrebe, să cheme poporul să îşi exprime voinţa cu privire la o problemă de interes naţional. Şi alt referendum de interes local este în UAT-uri, în comune, în oraşe, în judete şi aşa mai departe. Deci, nu avem, spre regretul preşedintelui, probabil, referendum pe meserii. Nu avem aşa ceva în România. Nu ştiu cum au gândit cei de la Cotroceni să facă acest referendum, dar nu este posibil, n-au cum”, a spus fostul judecător CCR Augustin Zegrean la Digi24.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *