La finele anului trecut, în PNL a apărut un curent care dorește înlocuirea actualului președinte de partid odată cu rocada premierilor, programată în mai, când funcția va fi preluată de PSD. Informațiile au fost obținute de Europa Liberă de la lideri liberali situați în apropierea lui Lucian Bode.

Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu și Dan Motreanu sunt cei trei lideri liberali în jurul cărora s-ar fi format aripa PNL care dorește schimbarea lui Nicolae Ciucă din fruntea partidului, așa cum reiese din declarațiile și informațiile pe care Europa Liberă le-a obținut de la lideri și membri ai acestei formațiuni politice, în urma unei întâlniri din Satu Mare.

La începutul lunii ianuarie, cei trei lideri PNL care vor schimbarea lui Nicolae Ciucă au organizat o ședință internă în care au dorit să atragă membri importanți ai partidului de partea lor.

Aceștia au trimis sau au invitat o parte din susținători la o întâlnire informală în județul Satu Mare, prin Adrian Cozma (președintele organizației) și a lui Robert Sighiartău, vicepreședinte, ambii apropiați de Rareș Bogdan.

Din partea lui Iulian Dumitrescu au participat, la ședința de la Satu Mare, Eugen Pîrvulescu (președinte PNL Teleorman) și George Stângă (președinte PNL Galați).

Au mai fost prezenți Alin Nica (președinte PNL Timiș) – un apropiat al fostei președinte PNL Alina Gorghiu, Adrian Vestea (președinte PNL Brașov) – un apropiat al lui Iulian Dumitrescu, Ion Iordache (președinte PNL Gorj) – un apropiat al lui Gigel Știrbu, dar și Ciprian Ciucu (PNL București), Paul Moldovan (sector 6), Virgil Guran (președinte PNL Dâmbovița).

Continuarea pe Romania.europalibera.org. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.5 / 5. Număr de voturi: 4

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *