Deputatul PSD de Argeș, Cătălin Mîndroc, a anunțat că luni, 1 septembrie, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, își continuă activitatea în legislativ cu responsabilitate și implicare. Parlamentarul a prezentat și primul său raport de activitate, în care a făcut o trecere în revistă a principalelor inițiative și acțiuni derulate în prima sa sesiune ca deputat în Parlamentul României.
„Luni începe o nouă sesiune parlamentară, fapt pentru care am reflectat întâi asupra primei mele sesiuni ca deputat în Parlamentul României. Vă prezint primul meu raport de activitate. Îmi voi continua cu responsabilitate activitatea în Parlamentul României”, a transmis Cătălin Mîndroc.

Deputatul social-democrat subliniază că va rămâne în continuare aproape de cetățenii din Argeș, prioritățile sale vizând atât proiectele legislative de interes național, cât și inițiativele care răspund nevoilor comunității locale.

