Dragoș Anastasiu, vicepremier al României și una dintre figurile centrale ale actualului Executiv, a organizat o conferință de presă unde a vorbit despre cazul său referitor la șpaga dată la ANAF.
„Intrarea mea în guvernul României a avut de-a face cu faptul că vreau să ajut. Premierul m-a întrebat ce vreau să fac și să-mi continui zona de business, să merg mai departe cu proiectele, cu think-tankurile pe care le-am înființat. Am trăit mulți ani în Germania, dar m-am întors și nu regret. România e o țară plină de oportunități, dar ratată de noi toți. I-am spus premierului dacă vreau să am impact și am spus că vreau să fac acest pas, atât timp cât pot să ajut. În acest climat, mie imi este foarte clar că nu mai pot să ajut. Indiferent ce aș spune, indiferent ce aș face, va continua procesul de denigrare, bazat pe niște fapte, dar dus extrem. Acesta este motivul pentru care am decis să fac un pas în lateral, în spate, cum vreți să spuneți, și să demisionez. Plecarea mea din guvernul României nu înseamnă că reforma nu trebuie să meargă mai departe. Am făcut pași importanți, pe șapte piloni.
Plecarea mea din guvern nu înseamnă că reformele trebuie să se oprească. Fac un apel public către domnul premier să preia personal conducerea grupului de lucru”, a declarat Anastasiu.

