
Elena Lasconi i-a lăsat pe liberali să se facă de râs, după care le-a pus pe masă toată corespondența cu CFR Călători. Ce să vezi? Primărița de la Câmpulung a fost informată, în 10 ianuarie 2023, că pe ruta București Câmpulung va circula un tren nou cel mai târziu în data de (ATENȚIE!) 09 decembrie 2023. Așa că Alinuța și Norris s-au făcut de cacao. Rău de tot!
„Am așteptat să văd până unde poate ajunge ipocrizia și minciuna unor indivizi din vechea clasă politică și vă mărturisesc că rar mi-a fost dat să urmăresc un spectacol mai josnic. Cred că dacă s-ar da trofeul „Zmeura de aur” (ca în cazul celor mai slabi actori, regizori, scenografi etc) cu siguranță ei l-ar câștiga detașat.
Nu ne batem capul cu ei că nu avem timp și nu avem de ce. Vreau doar să lămuresc niște lucruri din respect pentru câmpulungeni.
1. Ministerul Transporturilor nu schimbă trenuri pe persoană fizică și nici pe persoană politică decât dacă nu vorbim aici despre infracțiunea numită „trafic de influență”.
2. Trenurile, gara, calea ferată, barierele nu țin de Primărie. Cu toate acestea, în ultimii trei ani am făcut mai multe demersuri pentru creșterea calității vieții câmpulungenilor și nu numai.
Concret, în momentul în care am aflat despre nenorocirea de tren care circulă pe ruta București Nord – Golești – Câmpulung am făcut următoarele demersuri:
1. Pe data de 25.11.2022 am trimis adresa oficială cu numărul 37431 pentru a schimba „nenorocirea” cu un tren nou. Mai mult, am luat legătura cu primarii de pe ruta menționată pentru a face la rândul lor același demers pentru a da și mai multă greutate solicitărilor noastre pentru că e vorba de o comunitate mare, importantă.
2. Pe data de 10 ianuarie 2023 am primit cu bucurie adresa numărul 47179/110/81 în care eram informați că vom avea un tren nou cel mai târziu în data de (ATENȚIE!) 09 decembrie 2023.
3. Pentru că, am discutat în nenumărate rânduri cu călătorii care se plângeau de condițiile de călătorie am mai făcut o adresă oficială pe data de 02 februarie 2023 încercând să scurtez acest termen. Nu am mai primit niciun răspuns.
4. Exact în ultima zi, 09 decembrie, când era „termenul de livrare” ne-am trezit cu o turmă de politicieni care nu au făcut nimic în afară de poze și strângeri de mână, ei între ei, comunicări manipulatoare prin care se băteau cu pumnul în piept că au făcut și au dres… E clar că au greșit orașul și că nu vă cunosc deloc. Câmpulungenii sunt deștepți! Subestimarea e bună.
În ceea ce privește colaborarea cu Ministerul Transporturilor și CFR vă informez că la începutul acestui an am solicitat și schimbarea barierelor, refacerea trecerilor la nivel cu calea ferată și monitorizare video. Poate vine și Iohannis
. În plus, lucrăm pentru finalizarea caietului de sarcini pentru ruta ocolitoare a Câmpulungului.

Să fim sănătoși! Important e adevărul . Esențiale sunt faptele. Și e sănătos să mai și râdem de impostori. Cred însă că înțelept este să-i ignorăm”, transmite Elena Lasconi care publică și dovezi.



2 thoughts on “Elena Lasconi, despre plimbarea liberalilor cu trenul: Un spectacol josnic. În 10 ianuarie 2023, CFR a anunțat-o pe Lasconi că trenul va fi schimbat cel târziu pe 9 decembrie”