Kelemen Hunor, președintele UDMR, nu este surprins de intenția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, de a candida la președința României. 

Liderul maghiar este convins că social-democratul va ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale.

„Eu sunt convins că această intenţie va fi confirmată la Congresul PSD. Nu e o surpriză, cel puţin pentru mine, fiindcă era logic ca preşedintele PSD să fie şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale. Din punct de vedere politic, aproape e singura posibilitate ca în această competiţie să intre preşedintele partidului, prim-ministrul, şi de aceea nu cred că cineva a fost foarte surprins de această intenţie”.

Kelemen Hunor o vede pe Elena Lasconi, candidatul USR, drept principalul adversar din turul 2 pentru candidatul social-democrat.

„Ciolacu intră în turul doi categoric şi doamna Lasconi este persoana care va putea să fie o surpriză în 2024 într-un tur doi. Cel puţin aşa văd eu”.

În privința candidaturii secretarului adjunct al NATO, Mircea Geoană, liderul maghiarilor din România spune că îl vede ca pe un fel de „Godot”.

„Toată lumea aşteaptă anunţul domnului Geoană, e un fel de Godot domnul Geoană, toată lumea aşteaptă să vină şi să facă un anunţ. Încă n-a venit, să vedem dacă va veni. Nu ştiu, nu-mi dau seama fiindcă el nu are un partid şi el a mai fost candidat la prezidenţiale”.

Kelemen Hunor a precizat că pe 6 septembrie va fi nominalizat și candidatul UDMR la alegerile prezidențiale.

„Pe 6 septembrie vom anunţa candidatul la Preşedinţie. În cazul nostru, pe de o parte, e logic să fie preşedintele candidat la prezidenţiale, dar am avut şi alte soluţii pe parcursul anilor – când domnul Frunda nu era preşedintele UDMR, iar pe de altă parte, când am candidat eu prima dată şi nu eram preşedintele UDMR-ului”, a declarat liderul UDMR pentru Agerpres.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *