
Fermierii români sunt din nou în alertă, după ce ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri, 11 august, dublarea capacității „de tranzit” a cerealelor din Ucraina pe teritoriul țării noastre. Frustrarea a atins cote maxime în rândul agricultorilor, care vor să organizeze un mare protest și să se continue într-un partid, pe model olandez.
La alegerile parlamentare din Olanda, din acest an, mișcarea patriotică a fermierilor, constituită în partidul BBB (n.r. – în olandeză Mișcarea Fermier-Cetățean), a reușit să se impună. Acest model a inspirat și întreprinzătorii români, revoltați după ce Guvernul României a anunțat noi facilități pentru regimul Volodimir Zelenski.
Ștefan Muscă, unul dintre liderii fermierilor din România, care a organizat cele mai importante proteste organizate de-a lungul timpului, a reacționat virulent, în cadrul unui interviu oferit pentru RomâniaTV.net.
„De la început a zis că este vorba doar despre tranzit, dar România a importat marfă din Ucraina. Deci va vinde în Țara Românească.
Este strigător la cer ceea ce fac acești politicieni! Ne-au distrus definitiv! Nu mai avem nicio scăpare, orice s-ar întâmpla. Ar trebui să-i lase pe calea ferată, nu cu tiruri. Șoferii de pe TIR au început să amenințe că ‘dacă mă mai trimiți acolo să stau cinci zile la descărcat, plec!’.
Dacă nici acum nu găsim o cale de a convinge acest guvern iresponsabil, să le dăm o mână de ajutor micilor fermieri, își declară falimentul! În 2020 a fost marea secetă, în 2021 am mai luat o gură de oxigen, în 2022 a apărut din nou seceta au venit apoi cerealele din Ucraina. Dar cea mai mare lovitură a fost dată în 2023, pentru că noi în 2023 avut niște costuri extrem de mari, iar prețul cerealelor a fost la jumătate. Dacă anul trecut vindeam grâul cu 1,6 lei, anul acesta l-am dat cu 75 de bani.
Nu avem vreo șansă de a ne mai reveni. Doar dacă se găsește o cale de a ne da niște credite pe termen lung, pe 15 ani – guvernul să garanteze ROBOR-ul și cu dobândă mică. M-am săturat de aritmetica pe care a făcut-o Petre Daea, cel mai iresponsabil ministru pe care l-am văzut în viața mea! Cum să-mi spui că-mi dai 1.000 de lei pe hectar, pe urmă să ajungi la plecare, la 325 de lei, iar la recalculare, la 160 de lei pe hectar?!”, a declarat Ștefan Muscă.
Fermierii se pregătesc să iasă din nou în stradă și să se organizeze în cadrul unui proiect politic.
„Luăm în calcul organizarea unui nou protest și luăm în calcul și susținerea unui partid cu oameni de bună credință, cărora să le pese de țara asta, de producătorul de hrană din țara asta.
Noi nu vom renunța la carne, orice ar fi! Suntem un popor creștin ortodox, nu voi mânca niciodată lăcuste, făină de greieri, carnea artificială a lui Bill Gates!”, a concluzionat Ștefan Muscă.