Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat după ce datele anunţate de Institutul Naţional de Statistică au consemnat creşterea inflaţiei şi scăderea PIB, afirmând că ”aceasta este marea reformă a lui Bolojan”.

„Să guvernezi cu trei trimestre consecutive de scădere economică şi să duci inflaţia de la 5% la aproape 11%, aceasta este marea reformă a lui Bolojan! Ca să explic: înseamnă să te culci sănătos şi să te trezeşti mort… din punct de vedere economic”, scrie Grindeanu pe Facebook.

Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 3,1%, iar rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2026 comparativ cu luna aprilie 2025 a fost 10,7%, conform datelor anunţate miercuri de INS.

Cele mai mari creşteri de preţuri nu s-au înregistrat la mărfuri alimentare, ci la mărfuri nealimentare şi la servicii (chirii).

În ceea ce priveşte alimentele, cele mai mari creşteri se înregistrează la cafea, – creştere de 21,76%, urmată de ouă – 4,78%.

La mărfuri nealimentare, cele mai mari creşteri sunt la energie electrică – 54,18%, motorină (32,68%), benzină (22,42%).

La capitolul servicii, cel mai mult au crescut chiriile – 43,78%, serviciile de igienă şi cosmetică – 15,07% şi serviciile de apă – canal – salubritate – 15,05%.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *