Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avertizat marți într-o conferință de presă că dacă nu vor fi făcute reforme în următoarele luni, inevitabil vor fi crescute taxele pentru a face față deficitului:

Acesta a precizat că în perioada de un an și jumătate care va veni după alegeri  este o perioadă de oportunitate pentru România de a face reforme.

“Să fie folosită așa cum trebuie și deci să facem reforme ordonate, să reducem cheltuielile statului, să debirocratizăm, să stabilim reguli bune, să ne susținem niște politici industriale, ceea ce înseamnă că într-o astfel de situația costurile sociale vor fi mai mici și vom putea evita creșteri de taxe și de impozite”.

Președintele a subliniat că în caz contrar, este o chestiune de timp până vor crește taxele românilor:

“A doua variantă este să se intre în niște conflicte, de exemplu între președinte și guvernare sau să nu se facă aceste reforme și va fi doar o problemă de timp până vom intra într-o situația în care creșterea de taxe și de impozite, nu creșterea de venituri prin încasarea mai bună a celor care sunt stabilite, ci noi taxe și impozite vor fi absolut necesare pentru că aceste deficite nu pot fi echilibrate de pe o zi pe alta. Orice scădere de cheltuieli înseamnă efecte abia peste câteva luni, poate peste un an, pentru că e nevoie de timp pentru a face anumite lucruri, în condițiile în care generezi creșteri de taxe de pe o zi pe alta fără consultarea mediului de afaceri, fără o anumită pregătire nu faci decât să bulversezi practic întreaga economie. Eu sper în decizii raționale, care vor fi luate în perioada următoare. Este o chestiune nu de opțiune, ci o chesiune strategică pentru țara noastră”.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *