Ion Georgescu, trimis în judecată de DNA, în dosarul angajării fetei șefului Poliției Locale Pitești la Spitalul Mioveni contra sumei de 30.000 de euro, îi face campanie electorală Ministrului Justiției, Alina Gorghiu.
„În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (…) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină ‘promisiunea’ făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior”, preciza un comunicat DNA transmis la acel moment.
Sâmbătă, în plină campanie electorală, la ședința online a PNL Argeș, ședință la care au participat toți primarii PNL din județ, a intrat și Ion Georgescu, fostul primar de la Mioveni. Georgescu a încercat să le ridice moralul primarilor liberali și le-a promis că se va implica direct în campania electorală pentru a ajuta candidații PNL Argeș la alegerile parlamentare.
Alina Gorghiu pare că nu se dă înapoi de a nimic pentru a mai ajunge un mandat în parlament. După ce l-a luat pe Aurel Bălășoiu sub aripa sa, la puțin timp după ce a strâns semnături pentru a fi demis din parlament, în urma scandalului sexual, acum, la parlamentare, vrea susținerea lui Ion Georgescu, judecat pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.
Astăzi, Georgescu a postat un mesaj pe rețelele de socializare. Ne spune că în perioada următoare ne va arăta oamenii pe care îi recomandă. Vă spunem noi. Georgescu recomandă echipa liberală, în frunte cu Alina Gorghiu, șefa justiției.
Ciudate vremuri trăim! Ministrul Justiției este încântată de susținerea unuia care a stat în pușcărie și e judecat pentru luare de mită, trafic de influență, etc.
Mesajul postat de Georgescu pe rețelele de socializare: