Răi mai suntem… Am supărat-o pe liberala Cătălina Dumitraşcu deoarece am scris că are multe case, precum am citit în declaraţia de avere. Da’ cică nu sunt chiar atâtea. Cu mare modestie, doamna cu pricina ne-a explicat despre ce e vorba în propoziţie. Ba chiar ne-a spus că a deranjat-o PASTILA de CAP, că (de fapt) noi avem nevoie de pastile, nu ea. Şi adevărul e că la ce meserie avem şi la ce oameni întâlnim zilnic luăm şi noi cu pumnul pastile de cap. Altfel ar fi prea mult să trăim înconjuraţi de oameni mici, care mint, care înşeală, care se prefac…

Doar că uneori mai dăm pastile şi politicienilor, oamenilor din administraţie şi tuturor celor care trăiesc pe spinarea prostimii, tuturor celor care ocupă funcţii pe care nu le merită, tuturor celor care râd de popor. Asta e meseria noastră, hulită de unii, dar mereu în slujba adevărului şi a dreptăţii. Zilele trecute, profesoara Cătălina Dumitraşcu a fost subiectul nostru. Declaraţia sa de avere, cu 19 terenuri şi 8 clădiri, din care 4 sunt case de locuit, ne-a atras atenţia în mod deosebit.

Declarația de avere poate fi văzută aici. Asta ca să-i tăiem elanul și să nu mai poată zice doamna politician că mințim.

Criza din Educaţie ne-a atins corzile sensibile şi ne-a făcut s-o privim cu alţi ochi pe adjuncta ISJ Argeş. Aşa că azi, la conferinţa de presă, am întrebat-o cum a reuşit în viaţă? Că alţi profesori se plâng de sărăcie, au ieşit în stradă, refuză să mai intre la ore. Deci e groasă, dar numai pentru unii…

Întrebarea noastră a iritat-o pe doamna consilier local în CL Piteşti, dar mai ales articolul nostru a deranjat maxim. Ne-a reproşat că n-am sunat-o s-o întrebăm. Păi de vreme ce scrie negru pe alb în declaraţia de avere, ce s-o mai întrebăm. Sau poate trebuia să-i cerem voie să scriem? Nu ştiu… Întreb pentru un prieten… profesor.

La conferinţă, Cătălina Dumitraşcu a explicat tărăşenia cu casele. Are o casă de locuit de 220 mp, construită dintr-un credit la bancă de 40.000 euro. Uită să spună că are și un depozit bancar de 96.000 RON. Restul sunt garaje, beciuri, magazii. Fiţă, dacă are magazie de 40-50 mp, cam cât un apartament. Altfel, a numărat liberala casele precum bietul  Pristanda, stragurile: „Două la Primărie, două la Prefectură…” Un vis, nu alta. Cert e că doamnei Dumitraşcu nu i-au ieşit 8 la numărătoare, chiar dacă s-a străduit pe ici pe colo, prin punctele esenţiale. De terenuri n-am mai întrebat, că dacă n-a reuşit să numere 8 clădiri, imobile, garaje, cum ar fi numărat 19 terenuri, gen? Dar chiar declarația sa de avere o contrazice. Acolo a declarat 4 case de locuit, restul dependințe, în conferința de presă a spus că are doar două case. Care o fi adevărul?

Politica nu e pentru toţi. Nici administraţia, nici funcţiile grase. Într-o lume ideală, ar fi pentru oameni mari, cu valori solide şi credinţă în Dumnezeu, cu idealuri măreţe şi cu performanţe greu de egalat. Au fost destui în istorie, mai sunt şi azi în diverse domenii, dar n-au loc de cei pe care azi ni-i impune societatea. Deloc modele, ci doar nişte inşi mărunţei care nu sunt în stare să se conducă  nici pe sine…

   

 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3 / 5. Număr de voturi: 15

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *