Șoc și groază pe scena politică! Alina Gorghiu trăiește la limita imposibilului, după ce un grup de liberali a cerut imperativ anularea alegerilor din PNL Argeș care au loc mâine. Ѕolicitanții sunt cei care au contestat alegerile din PNL Pitești în cadrul cărora Mihai Coteț a fost ales președinte al organizației municipale. Și pentru că respectiva contestație nu a fost soluționată nici până azi, liberalii învocă probleme în organizarea alegerilor pentru PNL Argeș.

Totul pleacă de la alegerile din PNL Pitești, unde au fost nereguli fără număr și tocmai alegerile de mâine pot fi viciate.

Potrivit unei informări care va ajunge și la șeful Nicolae Ciucă, convocatorul cu delegații aleși ai BPL Pitești pentru alegerea BPJ Argeș și a Președintelui BPJ Argeș din cadrul alegerilor de mâine, cuprinde un număr de de 27 de membri. Și aici e buba! BPL Pitești ales statutar în data de 04.07.2021 a fost dizolvat de către un organ de conducere interimar nestatutar și nelegal, respectiv BPJ Argeș interimar care conform  art 18 alin 3 din Regulamentul Privind Organizarea, Desfasurarea și Conducerea Activitatii Organizatiilor Locale și  Judetene, in cazul dizolvarii BPJ  avea competențe statutare doar până la data de 07.01.2022 (adică 30 de zile de la dizolvare) și nu până la data de 20.01.2022 data la care a fost dizolvat ilegal BPL Pitești.

Deci după această dată orice act emis de BPJ interimar este nul, nulitatea putând fi constatată de către Curtea de Arbitraj din oficiu fără a mai putea opune termenul de contestare prevăzut în Regulamentul Curții de Arbitraj, în acest caz nulitatea fiind de ordine publică deoarece a încălcat drepturile tuturor membriilor PNL Pitești.

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3.9 / 5. Număr de voturi: 8

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

1 thought on “Liberalii cer anularea alegerilor din PNL Argeș care au loc mâine!

  1. La strada e vopsit gardul si in casa e leopardul! Pacat ca nimeni nu ia Atitudine! PNL Arges e la reanimare! au calcat in picioare toate satutule si regulamentele PNL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.