Europarlamentarul PSD Mihai Tudose, coordonatorul de campanie al PSD la europarlamentare, a declarat miercuri, despre o comasare a alegerilor, că el crede că discuţia tocmai s-a închis, pentru că a văzut aseară o declaraţie a preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, prin care spune că ei nu ştiu nimic de această idee, informează News.ro.
”Eu cred că discuţia tocmai s-a închis fiindcă am văzut aseară o declaraţie a domnului Ciucă, prin care spune că ei, PNL-ul, nu ştiu nimic de această idee şi că nu e ideea lor”, a spus Mihai Tudose, la Parlament, întrebat despre o posibilă comasare a alegerilor în acest an.
Întrebat dacă vor mai fi comasări, Tudose a răspuns: ”Nu ştiu, teoretic există posibilitatea.”.
”Comasarea, dacă se va face, într-o formulă sau alta, acum în primăvară, în toamnă, în iarnă, se face nu împotriva cuiva ci pentru ceva. Se face pentru a uşura procesul de vot, pentru a nu sta eventual trei patru luni, din septembrie până în decembrie, în alegeri, samd, adică nu împotriva cuiva”, a mai spus el.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *