Liberalii, sub conducerea lui Ilie Bolojan, lucrează în laboratoarele din Modrogan la organizarea unui congres extraordinar, pentru eliminarea din conducerea partidului a vocilor care contestă linia pe care formațiunea a luat-o sub șefia actualului președinte. Filiala PNL Vâlcea a cerut organizarea unui congres extraordinar al PNL. Propunerea Filialei PNL Vâlcea nu face altceva decât să-i ridice lui Ilie Bolojan mingea la fileu, întrucât, prin organizarea unui congres extraordinar, ar urma să fie eliminată din conducerea PNL orice voce care i se opune lui Ilie Bolojan. Șefa PNL Argeș Alina Gorghiu este printre contestatarii lui Bolojan și apropiată de tabăra Thuma. Coincidență, sau nu, la evenimentul organizat duminică la Vila Florica, Bolojan a depus coroana organizației PNL Vâlcea, nu pe cea a PNL Argeș, organizatorul evenimentului. 

Filiala județeană a PNL Vâlcea a adoptat, la finalul săptămânii trecute, o rezoluție în care își arată susținerea față de poziția lui Ilie Bolojan cu privire la participarea PNL într-o formulă de guvernare alături de PSD și propune „mazilirea” vocilor care îi contestă atitudinea lui Bolojan la conducerea partidului.

Conform acestei rezoluții, Filiala PNL Vâlcea cere organizarea unui congres extraordinar al partidului pentru clarificarea direcțiilor strategice de acțiune ale partidului pe termen scurt și mediu și stabilirea unei noi configurări a conducerii partidului, pe bază de competență și competiție.

Potrivit Jurnalul.ro, planul politic care se „coace”, în aceste zile, în Modrogan devine, astfel, din ce în ce mai limpede. PNL plănuiește să intre în opoziție. Mai întâi, să lase PSD să se erodeze la guvernare și, prin urmare, să aducă voturi PNL din opoziție, de unde poate ataca la baionetă toate măsurile PSD de la guvernare. Apoi, să se pregătească de alegerile parlamentare din 2028 și de cele prezidențiale din 2030, ca partid de opoziție, anti-PSD și anti-Nicușor Dan. Pentru aceasta, actuala conducere a PNL urmează să reducă la tăcere orice adversar al lui Ilie Bolojan din interiorul partidului. Iar printre contestatarii lui Bolojan se numără Nicoleta Pauliuc, Alina Gorghiu, Hubert Thuma, Cătălin Predoiu și alți câțiva.

Primari prezenți la evenimentul de duminică de la Florica au declarat pentru Institutiilestatului.ro că în momentul în care Bolojan și Motreanu au luat coroana celor de la PNL Vâlcea, nu pe cea a PNL Argeș, așa cum ar fi dost normal pentru că Argeșul era organizatorul, a fost un moment de uimire și toți au considerat că nu e o simplă coincidență, ba, mai mult, participanții la eveniment au considerat că Bolojan i-a transmis un mesaj clar Alinei Gorghiu. Tic-tac, tic-tac!

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.5 / 5. Număr de voturi: 10

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *