Personajele din Caragiale sunt mici copii pe lângă politicienii zilelor noastre. Toți păcălicii fac politică și toți se cred frumoși și deștepți. Florin Sandu de la Costești, fost liberal, apoi a trecut pe la PER și acum e userist, este dovada clară că … (mă abțin să scriu ce-mi trece prin minte) așa nu. Este și șeful useriștilor de la Costești. 

A fost la Parlamentul României, la invitația senatorului USR Narcis Mircescu, alături de mai mulți oameni din Costești. După vizită, postează un mesaj pe rețelele de socializare în care îi mulțumește „senatorului Narcis”.

Niciodată, dar niciodată, Florin Sandu, bagă bine la cap , nu te adresezi cu domnule/doamnă și apoi prenumele! Este greșită formularea domnul senator Narcis!  Ai înțeles? Știu că e greu, mai ales că astea se învață în primii ani de viață. De acum înainte, pentru a nu ne mai zgâria retina, folosește domnul senator Mircescu, sau, dacă ești tu așa prieten cu senatorul, spune- i simplu Narcis. Domnul senator Narcis e ca dracu! Crede-ne pe cuvânt, că nu avem pretenția să citești ceva cărți și să te pui la punct cu bunele maniere.

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 1 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *