Fostul președinte al României Emil Constantinescu a vorbit, la Sibiu, cu profesoara care vrea să candideze la alegerile prezidențiale din 2024. 

Emil Constantinescu s-a aflat sâmbătă, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, unde a susţinut o conferinţă, parte a programului oficial al Festivalului Internaţional de Teatru.

O profesoară de la un colegiu din municipiul Sibiu, care s-a declarat o simpatizantă a lui Klaus Iohannis, l-a întrebat pe Emil Constantinescu ce şanse ar avea un profesor să mai ajungă preşedinte al României, pentru că ea ar fi dispusă să candideze în 2024, la alegerile prezidenţiale.

„Sfat e mult, nu îmi permit să dau sfaturi. Pot să vă spun ce simt eu, la vârsta mea, de 84 de ani: cel mai important lucru este respectul de sine. Respectul de sine nu este condiţionat de ce se întâmplă în rest. Respectul de sine este raportat la valori, la valorile morale şi pentru cei care cred – la credinţă. Acest respect de sine şi această demnitate îţi asigură demnitatea în viaţă”, a declarat Emil Constantinescu.

El a povestit, cu această ocazie, cum i-a spus unui jurnalist că „nu există puterea serviciilor secrete”. „Puterea lor stă în slăbiciunile celorlalţi, pentru că ei te pot şantaja sau te pot cumpăra, dar nu pot cumpăra pe cineva care în viaţa lui a respectat legalitatea şi principiile morale”, a spus Constantinescu, potrivit DCNEWS.ro.

„Este foarte important dacă vrei să urmezi o carieră de orice fel să nu ai vulnerabilităţi, într-o ţară în care există foarte mult vulnerabil, foarte multe schelete în dulap, poţi reuşi, dar dacă nu o faci rămâne respectul de sine, care după mine este cel mai important. (…) Profesorii stau în oglindă, pentru că poţi să păcăleşti pe oricine, dar nu poţi să îi păcăleşti pe elevii tăi. (…) Este important să respecţi regulile morale şi legale şi pentru asta trebuie să te gândeşti numai la albul absolut, că dacă este un singur punct gri acesta devine negru, devine mai mare şi poate să fie speculat”, a adăugat Emil Constantinescu.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *