Şefa PNL Argeş, Alina Gorghiu, joacă tare ȋn campania electorală. Azi, s-a lăudat pe pagina de socializare cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, că va susţine Argeşul. Alinuţo, laudă-l şi pe Sorin Grindeanu, că şi el susţine Argeşul tot ca Burduja, deşi unul e PSD-ist, altul – liberal. Ce nu spune Gorghiu, dar ştie tot judeţul, este că Burduja i-a plantat pe oamenii Alinuţei ȋn funcţii cheie. Fix la fel a făcut şi Grindeanu. Culmea, tot cu oamenii lui Gorghiu.

Deci avem o pastiluţă de cap pentru ministra Justiţiei, pe persoană fizică. Poate recunoaşte ce au făcut Burduja şi Grindeanu pentru Argeş. Pentru PNL Argeş…

Susţinătorii Alinei Gorghiu nu au lătrat degeaba ȋn favoarea şefei PNL Argeş. Cosmin Petrescu (Goe de la Curtea de Argeş) a ajuns la Electrica. De asemenea, Mihăiţă Coteţ a prins post bun la Engie – ambii liberali prestând pe tarlaua ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, PSD-ist cu nume mare ȋn partid a oferit şi el posturi liberalilor. Acelaşi Goe de la Curtea de Argeş a ajuns ȋn CNIR, iar Dragoş Predescu, mâna dreaptă a prefectului Radu Perianu, s-a trezit mare specialist la CFR. Deşi e avocat şi n-a avut treabă cu trenurile ȋn viaţa lui, decât poate ȋn calitate de umil călător.

Dar nu vă miraţi! Ce? Vi se pare că prietenul Coteţ s-ar pricepe la gaze sau Petrescu la de toate? De fapt, cine e peste tot, e un fel de tufa de Veneţia. Trăiască partidul!

Revenind la Alina Gorghiu, doamna rupe tot, e important de precizat că vrăjeala ei cu politica pentru argeşeni nu mai ţine. Oamenii nu sunt proşti să ȋnghită toate gogoşile, nici să respire putoarea care domneşte ȋn acest partid, plin de oameni cu zero performanţă şi cu zero caracter.

Altfel numai de bine! Te pupăm Alinuţo!

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4 / 5. Număr de voturi: 9

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

1 thought on “PASTILA de CAP! Alinuţo, de ce nu spui cum a ajutat Burduja, Argeşul? Şi de ce nu recunoşti că şi Grindeanu a ajutat tot aşa?

  1. Corect si adevărat 100% tot ceea ce ați scris aici. Cum si cand o sa scapam de mizeriile astea? Doar hoti, corupti si incompetenți, începând cu MINISTRII. Ce studii are Grindeanu de a fi Min Transporturilor? Ce il recomanda? Dar ala al energiei? Tara producatoare de electricitate, si avem CELE MAI MARI PRETURI de plătit la facturi. E strigator la cer!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *