
Succesuri pe bandă la PNL Argeş! Chipurile, 10 primari PNL au primit finanţare de la Ministerul Dezvoltării pentru a alimenta cu gaze naturale, comunele pe care le conduc. Ba chiar cei 10 haiduci au mimat semnarea unor contracte care – staţi liniştiţi – nu sunt contractele reale de gaze, mai e cale lungă până la semnarea acestora.
Dar altceva ne surprinde. Ȋn comunicatul de presă sunt notaţi 10 primari, dar ȋn poze apar 11…
“Ministrul Adrian-Ioan Veștea și primarii localităților Albeștii de Argeș, Bârla, Dragoslavele, Poienarii de Muscel, Mioarele, Schitu Golești, Tigveni, Țițești, Suseni, Vlădesti, respectiv Băcioiu Ion, Miriță Vasile, Savu Gheorghe, Șerban Leonard, Șucu Gheorghe, Banzea Ion, Popa Gabriel, Smeu Constantin, Radu Doru, Gheorghe Voicu au semnat contractele de finanțare.”, anunța PNL Argeș.
Cine e Popa Prostu’ din poveste? Nimeni altul decât primarul de la Cicăneşti, Ion Ionescu, care a fost băgat ȋn poze de umplutură. El nu a “semnat” contracte de gaze, dar a ȋnsoţit-o pe şefa Alina Gorghiu că dă bine la Bucale să te duci cu turma, dacă eşti şefă de partid.
Vrăjeala e mare, prostimea pune botu’! Realizările PNL Argeş bat recordurile din Epoca de Aur! Ca prin minune, liberalii au vaci bune de lapte, purcei graşi, găini ouătoare, cereale şi câte altele? Toate umflate de mintea diabolică a Alinei Gorghiu care confundă doctrinele.