Sunt multe familii sărace cu mulți copii care au condiții grele de trai și nu reușesc să ofere copiilor decât minimul necesar și acesta destul de greu.
Astăzi, PES Activists Argeș a decis să ajute o familie, care a aflat că sunt și oameni care vin în ajutor și le întind o mână atunci când au nevoie.
Este vorba despre o familie, din orașul Ștefănești, greu încercată de viață.
Din această familie face parte și Ana (20 ani) care este stâlpul casei (dacă se poate spune așa unei camere), tatăl ei, care a suferit un AVC acum 2 ani și încă se recuperează și frații ei mai mici, Roxana (10 ani), Narcisa (8 ani), Gabriel (6 ani) și Ștefan (5 ani).
”Cu sprijinul colegilor din PES Activists Argeș, dar și cu ajutorul bunului Dumnezeu, am reușit să le trimitem astăzi, tot necesarul pentru școală (ghiozdane, rechizite, haine, încălțăminte), dar și alimente (zahăr, orez, mălai, ulei, oțet, făină, conserve precum și mult doritele dulciuri).

Bineînțeles că nu au lipsit nici jucăriile pe care știam că și le dorește fiecare. Au fost cu toții pur și simplu uimiți, încântați, fericiți atunci când au văzut că le-am pășit pragul camerei în care locuiesc. Nu am putut să nu remarcăm curățenia și modul ordonat în care își țin lucrurile.

Poveștile familiilor sunt diferite, însă aici, s-a simțit multă iubire în ochii tuturor și multă fericire, chiar dacă sunt foarte săraci și locuiesc toții într-o cameră.

Domnul doctor Viorel Enache împreună cu domnul Marius Nicolaescu a lansat, de altfel o provocare domnului primar al Orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, care ne-a însoțit la această acțiune și ne-a promis că va acorda o atenție sporită acestei familii. Îi mulțumim domnului Primar, pe această cale.

Felicitări Anei, pentru tot ceea ce face pentru frații ei!

Vom fi alături de voi, ori de câte ori veți avea nevoie! Și asta este o promisiune.”, transmite PES Activists Argeș.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *