Partidul Naţional Liberal a adoptat, marţi seară, o rezoluţie prin care solicită PSD să îşi asume guvernarea, după ce a răsturnat Guvernul, liberalii anunţând că partidul intră în opoziţie şi va susţine drumul pro-european al României.
”Prin decizia de astăzi PNL confirmă că este un partid cu demnitate, un partid care va lucra în anii următori pentru a construi un pol de modernizare şi pentru a contribui la România modernă, la o Românie fără privilegii, fără sinecuri”, a declarat preşedintele PNL, Ilie Bolojan.
Potrivit G4media.ro, din cei 54 de lideri PNL prezenți la ședința care decide planurile de viitor ale partidului, 50 au decis intrarea în opoziție, spun surse liberale.
Patru liberali nu și-au exprimat votul.
Liberalii au votat moțiunea propusă de președintele Ilie Bolojan pentru intrare în opoziție.
Cine sunt cei patru liberali care nu au votat rezoluția prin care partidul a intrat în opoziție:
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, liderul liberalilor din Ilfov, Hubert Thuma, deputatul PNL de Brăila Alexandru Popa și deputatul PNL de Gorj, Ion Iordache.

