”Scapă cine poate!!!” … liberalii argeșeni se pregătesc – fiecare în parte – ca să justifice eșecul de la alegerile din 2024, dând vina unii, pe ceilalți.

Într-una dintre ședințele BPJ al PNL Argeș, simțind că există – în interiorul partidului – opinii defavorabile candidaturii sale la Consiliul Județean Argeș și uitându-se la rezultatele sondajelor care-l dau cu scor dezastruos, Radu Perianu a încercat să le bage pumnul în gură contestatarilor săi și a afirmat că el ”se dă la o parte” dacă aduc ei vreun ”Obama” (adică, un candidat mai bun decât el, dar a spus-o-n glumă, că lui îi mai arde de caterincă).

Păi de unde să-l mai găsești Răducule pe ”Obama, al PNL”, că doar i-ai izgonit/izolat – tu, cu Predescu și gașca voastră de la Pitești, TNL – pe toți care ar fi putut să te concureze … Ana Stan, Gelu Tofan, Iani Popa, Dănuț Bica, Narcis Sofianu etc, etc …

De unde să mai ridici unul, acum, după ce trei ani de zile TU ai fost promovat de Alina Gorghiu – ai fost ”expus” în ochii alegătorilor, primind funcții politice babane, de la consilier al primului ministru, până la poziția de Prefect?

Radu Perianu – de acum – este ”opera politică” a Alinei Gorghiu … PUNCT.

Alina Gorghiu trebuie să și-l asume, mai ales dacă insistă, prostește – în continuare – cu el, în ciuda rezultatelor sondajelor (opiniile personale ar putea fi considerate ca aprecieri subiective, dar cifrele sunt certe, obiective, relevă realitatea).

Fudul și cu tupeu, Radu Perianu le mai și transmite contestatarilor – din partid, dar și din afara acestuia (cei care suduie PNL) – că el e pregătit de ”Națională”.

Bravo, bro … primarii te înjură pe la colțuri, sondajele te dau la coada clasamentului, dar tu te și vezi parlamentar.
Zici că e cel mai bun jucător al echipei liberale din Argeș și că ”Naționala” are nevoie de el.

Ce domnule … el, pentru argeșeni, se sacrifică și se duce la Parlamentare … nu prea vrea, dar o face, așa … în scârbă … martiriu.

O să vezi tu, bietule Radu, ce echipă grozavă sunteți – tu, cu Alina, Goe, Coteț etc … – la alegerile europarlamentare.
O să vă spună alegătorii ce părere au despre voi și o să mai vorbim, o să vedem dacă am fost noi ”răutăcioși”.

Aflăm – în paralel – că Alina Gorghiu este admirabilă, sublimă putem zice, dar lipsește cu desăvârșire … din sondaje (ca să-l cităm pe Nae Cațavencu, O scrisoare pierdută, I.L. Caragiale).

Uite, băi Periene, ți-am găsit noi un candidat mai bun decât tine – Alina Gorghiu – așa că ”dă-te la o parte” și las-o pe ea să candideze la alegerile pentru CJ … maximizați-vă șansele de a câștiga (aici chiar ne-a bușit râsul).

Alinuța muncește, se agită … ALEARGĂ prin tot județul …

Păi, dacă alergă mult să se ducă la maraton … zicem și noi.

Ce nu înțelegeți?

În politică, nu e suficient să alergi!

Ca s-o dăm tot pe fotbal – și Bănel Nicoliță alerga, ca ”motoreta”, pe teren, dar ca să bați, să câștigi, să-ți înfrângi competitorul, îți trebuie un Gică Hagi, care să bage mingea în poartă, ”în ațe”.

Fotbalul se joacă pe goluri – politica pe voturi.

Cert este că Alina Gorghiu nu este căpitanul de echipă care să ducă PNL Argeș la victorie, care ”să bage mingea în ațe” – adică, voturile argeșenilor în urna PNL.

De asemenea, nu se poate scuza că e ”victima” cuiva (certurile din partid) sau că echipa e slabă, întrucât ea și-a făcut echipa, ea conduce partidul (de trei ani de zile) și un lider competent trebuie să fie capabil să gestioneze (inclusiv) conflictele din interiorul entității organizaționale conduse de el.

Fără să ”băgăm bățul prin gard”, dar adevărul este că Alina Gorghiu trage partidul în jos, este – cu mult – sub scorul partidului.

Există o aversiune teribilă în rândul argeșenilor față de Alina Gorghiu, față de întreg comportamentul ei – politic și privat – manifestat de-a lungul timpului.

Noi apreciem că din cauza ei partidul nu crește în Argeș, în ciuda eforturilor făcute – acțiuni în teren, funcții ”obținute” de la nivel central, bani cheltuiți, expunere mediatică din poziția de ministru etc …

De fapt, acesta este și motivul pentru care Alina Gorghiu evită să se treacă în sondaje (să fie măsurată) ori ascunde rezultatele celor realizate la nivel central … stă rău, jalnic, deplorabil.

Chiar vă rugăm să nu ne credeți pe noi, pe cuvânt, dar urmăriți rezultatele sondajelor de opinie, așteptați rezultatele de la alegerile europarlamentare și vă veți convinge că noi vă spunem adevărul.

PNL Argeș pe locul 3 … notați-vă!!!

La locale și parlamentare, șanse mari – spre sigur – să iasă tot pe 3, după PSD și AUR – sub scorul din 2016.

PNL Argeș va avea un singur parlamentar (ne referim la datele de la această oră, dar e greu de crezut că se vor schimba, radical, lucrurile).

Băi ce-o să mai râdă Miuțescu de ea …

Băi ce bucuros o să fie Iani Popa, că scapă de rușinea scorului din 2016 și nu o să mai fie rezultatul lui cel mai slab …

Băi ce palmă (va fi) peste ochii primarilor, ”luminaților” din PNL, care au ”înfierat” scorul din 2016, dar acum – în calitate de ”slugoi” ai Alinei Gorghiu – vor fi părtași la acest eșec.

Cum le aranjează Divinitatea, pe toate!!!

În concluzie, Perieneee … noi credem că, mai degrabă, vei deveni ”rebut politic” – decât să ajungi la ”Națională” … iar dacă ne raportăm la scorul pronosticat ne vine greu să credem că Alina îți va mai găsi vreo sinecură în care să te ”agățe”/”înșurube”.

Pentru mulți va fi greu, după 2024 … și primari, dar și ”răsfățați” … că Alinuța nu va mai avea aceeași ”putere” venind cu rezultate jalnice, de la alegeri … plus că nu vor mai fi nici găliganul și nici ”șeful la pază”.

Ce o fi și dacă PNL pierde și funcția de Președinte.

Vor fi și mai puține ”sinecuri” de împărțit și nici Alina nu va mai avea aceeași ”trecere” … d-abia o să aibă putere să-și lingă propriile răni, n-o să mai ducă și grija altora.

Fii ploii … niște pulifrici or să ajungă, mulți. Revin la origini, la ceea ce sunt în realitate.

PS
Și ca să nu uităm, că este important, scorul din 2016 a fost drastic scăzut de prezența pe listele de parlamentare a unor venetici ”impuși” de Alina Gorghiu – președinta PNL, de la acea dată.

Ați uitat ce scandal a ieșit în PNL Argeș, ce reproșuri i s-au adus lui Iani Popa când Alinuța i-a ”împins” pe listele din Argeș pe Ioan Sîrbu și Lidia Constantinescu?

Primarii, șefii de organizații au uitat că înjurau, printre dinți, de mama focului și au intrat în poziție de ”non-combat”, la alegeri … lamentându-se că nu aleargă ei pentru ăia aduși de la București?

Ăia erau ”oamenii” Alinei Gorghiu dragi liberali … ați uitat?

Să ne mai amintim că Ioan Sîrbu se înscrisese în PNL cu doar o săptămână înainte să-l ”recomande” Alinuța pe listele de la Argeș?

Aouleeuuuu … mai bine nu ne aminteam de ”felcerul” ăla de se zice că era prietenul de familie/naș al ”creaturii”.
Finalul?

Iani Popa a demisionat și a pierdut conducerea partidului – Alina Gorghiu a ajuns în locul lui.

Soarta!!!

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.6 / 5. Număr de voturi: 12

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *