
Pe vremea când Adrian Miuţescu era pe cai mari la PNL Argeş, a promovat în funcţii cheie un personaj tare simpatic. E vorba de Florentin Popa, eternul candidat liberal la Primăria Vedea, care n-a reuşit niciodată rezultate spectaculoase. Pe plan profesional, se poate lăuda cu postul de director economic la magazinul de haine din Vedea al soţiei, unde la mare căutare erau chiloţii şi sutienele. Altfel, Popa a mai fost în CA-ul Liceului din Vedea, deci un palmares profesional de invidiat, am zice noi…
Dar ascensiunea politică a liberalului Florentin Popa continuă şi cu noua conducere a PNL Argeş la butoane. Deci nu doar Miuţescu a văzut o fărâmă de geniu în acest personaj cu totul spectaculos. Recent, Popa a fost transferat de la ANCPI Bucureşti, la Apele Române (ABAAV), pe un post călduţ, oferit cu dedicaţie pe linie de partid. Trăiască PNL-ul care l-a făcut om mare, că altfel nu ieşea din comuna Vedea şi vindea în continuare chiloţi.
Să ajungi la departametul financiar al ABAAV când ai în CV cea mai mare funcție cea de director ecoomic la PFA-ul soției, asta înseamnă meritocrație la PNL Argeș!
Revenind la realitate, poate Radu Perianu, Dragoş Predescu şi chiar și Alina Gorghiu ne pot spune ce referinţe îl recomandă pe Popa, de a ajuns la Apele Române? Căci noi ne amintim perfect cum îl criticau, pe acelaşi personaj cu totul remarcabil, pe vremea când era promovat de Miuţescu, iar cei trei grei erau în umbra PNL Argeş. Ba chiar spuneau despre el, la vremea aceea, că n-a fost niciodată în stare să câştige funcţia de primar la Vedea, nici profesional nu e de vreun succes.
Şi totuşi, Florentin Popa rezistă!