Preocupați în mod deosebit de soarta vechilor conace și case boierești, aleșii liberali vor ca statul să îi ajute pe moștenitorii și pe cumpărătorii acestor imobile încadrate ca monumente istorice să le restaureze și să le pună în valoare. Mai exact, deținătorii acestor clădiri vor putea beneficia de credite garantate de stat printr-un nou program guvernamental croșetat după modelul programului „Prima Casă”, conform unui proiect de lege pus zilele trecute pe masa senatorilor de 28 de parlamentari PNL. Creditele pot ajunge până la 140.000 de euro.
Proiectul de lege pentru stabilirea unor măsuri în vederea implementării programului „Primul Monument Restaurat” este inițiat de trei parlamentari liberali și susținut de alți 25 de colegi de partid și vizează facilitarea accesului persoanelor fizice și juridice la contracte garantate de stat pentru conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor din țara noastră.
„Pentru sprijinirea unei rezolvări a problemei monumentelor istorice aflate în stare proastă, considerăm necesare prevederi legislative care să se refere nu doar la reabilitarea anvelopantei clădirii, ci la conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a întregului imobil. De asemenea, este necesară extinderea aplicabilității prevederilor legale de sprijin financiar pentru operatorii economici, în situaţia existenței unor scheme de ajutor de minimis/stat”, se arată în documentul amintit mai sus.
Se are astfel în vedere instituirea unui program de tip «Prima Casă»/ «Noua Casă»”.

