Deputatul UЅR, Ionuț Moșteanu, a comentat acid pe pagina sa de Facebook noile măsuri ale Guvernului de impunere a unor noi taxe în România. Fix ce ne trebuia! Cu o inflație care crește precum Făt-Frumos, avem și taxe și impozite extra, deși PNL-ul a promis cu șapte guri că nu va face majorări în acest sens.

 

„Azi a fost la vot legea de aprobare a OUG 16 prin care premierul Ciucă a impus noi impozite și taxe. USR a reușit să treacă un amendament care clarifică impozitarea pentru IMM-uri, consecvenți cu ceea ce am spus de fiecare dată – mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate. Dincolo de asta, am constatat încă o dată că PNL și-a mințit votanții în 2020 spunând că nu vor crește impozite și taxe de la guvernare.

Dar au făcut-o, deși bugetul de stat a încasat venituri record din energie și inflație. Se pare că nu au încasat suficient pentru toate sinecurile și toate firmele lor de partid. Au luat de la cei care muncesc ca să acopere risipa. Minciuna PNL este însă acoperită de lașitatea lor. Au lipsit de la comisii la votul pe amendamente, i-au pus pe câțiva să voteze pentru amendamentele USR prin comisii, dar au calculat să nu fie prea mulți cât să nu treacă amendamentele.

La fel și la plen. Supraimpozitarea contractelor part-time a trecut cu voturile PNL. O golănie, o lașitate, o fugă de asumare prin care dovedesc, din nou, că PNL-ul de azi de sub bagheta lui Ciucă și Iohannis e doar un palid PSD galben.”, a scris Moșteanu, pe pagina sa de Facebook.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3.5 / 5. Număr de voturi: 2

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *