Proiectul privind eliberarea din funcţie a unui secretar general adjunct al Senatului a fost retras, luni, de pe ordinea de zi a plenului, la propunerea liderului senatorilor USR, Sorin Şipoş. PSD, PNL și USR au propus câte o persoană, dar, conform reorganizării, au rămas doar două posturi. Până se înțeleg pe funcții… timpul trece, leafa merge. 

Propunerea a fost adoptată cu 72 voturi pentru şi 33 contra.

În 22 decembrie 2025, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că acest for poate să funcţioneze foarte bine cu doi secretari generali adjuncţi şi nu trebuie să fie trei sau patru, menţionând că trebuie modificat regulamentul în acest sens şi aşteaptă din partea Comisiei de regulament să închidă acest subiect pentru a putea fi tranşat în plen.

„S-a decis într-adevăr acest lucru pe reorganizare, doar că regulamentul Senatului nu a fost modificat. Regulamentul serviciilor Senatului este una, regulamentul de funcţionare a Senatului este altceva. În acel regulament, care este cel mai important act al funcţionării Senatului, sunt în continuare patru secretari general adjuncţi. N-am funcţionat în ilegalitate în niciun fel. Cu siguranţă, trebuie corelate toate aceste lucruri”, a afirmat atunci Abrudean, în legătură cu faptul că la reorganizarea din februarie s-a decis ca Senatul să aibă două funcţii de secretar general adjunct, însă sunt trei persoane angajate pe aceste funcţii, potrivit Stiripesurse.ro

Abrudean a precizat că dacă cele trei partide care au propus persoanele pentru aceste trei funcţii nu se înţeleg cine să renunţe, decizia va fi luată în plenul Senatului.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *