
Gradul de atractivitate al României este unul crescut, dovadă că în mod constant se deschid noi fabrici și apar noi investiții, susține senatorul PSD Argeș Ovidiu Puiu.
„Într-un peisaj mediatic încremenit parcă în calcule electorale, economia României se mișcă. Nu cred să fi văzut în 2024 vreo prognoză economică pentru România care să nu arate bine sau foarte bine. Creșterea vine, pe de o parte, din stabilitatea politică de care unii au început să facă haz. I-aș îndemna pe aceștia să se uite în jur la țări care nu reușesc să găsească formule de guvernare și se zbat într-un vid politic și administrativ. Nu cred că asta e de dorit pentru România! Pe de altă parte, creșterea vine din investiții fără precedent: în 2023, România a avut cele mai mari investiții publice și private de după Revoluție, de circa 38 miliarde de euro, aproape 12% din PIB. Cei care cunosc resorturile fine ale economiei înțeleg că asta înseamnă o schimbare a modelului de dezvoltare. E un enorm pas înainte, să fim sinceri și să recunoaștem!

