
Stelian Tănase a susținut sâmbătă, pentru B1 TV, că are informații atât din PNL, cât și din PSD, că înainte de alegeri cu un an vor rupe coaliția. De altfel, unul din partide a hotărât deja să plece. Tănase a explicat și de ce acest lucru e logic. Totodată, scriitorul s-a arătat nemulțumit de cum e condusă România și a spus că actuala coaliție e „o aberație politică”, așa cum fostul USL a fost „o prostie”.
„Știu așa pe surse – ca orice ziarist sunt conectat, cunosc oameni de la vârful PSD, la PNL și mai vârtos – că e o decizie și la un partid, și la altul ca, înainte cu un an de alegeri, să rupă coaliția, că nu sunt avatajați nici unii, nici alții.
Dacă în alegeri intră în această fotmulă, că nu vor putea să susțină niciun fel de campanie, că nu poți să zici nimic de nimeni, că ăla ți-a fost tovarăș până acum. Deci e o situație extrem de complicată pentru cineva care conduce o campanie electorală.
Pe de altă parte, nu le convine, așa au exersat, s-au împărțit, Iohannis le-a impus această căsătorie de interes și s-ar putea ca Iohannis, pierzându-și orice fel de putere și influență în ultimul an sau doi, să nu mai poată să-i țină. ceea ce cred că se va și întâmpla.
Știu că la unul din cele două partide, dați-mi voie să nu spun care din motive ușor de ghicit, au hotărât deja să plece. Înainte de rocada guvernamentală. Nu va fi o criză neapărat, poate să se despartă amiabil, că intră în bătălie, nu poți să te bați cu nevasta, și copii, și cu prietenii, și frații tăi”, a explicat scriitorul, pentru B1 TV.