Publicația Gândul a publicat marți seara un document, intitulat „fișă de primire în partid”, despre care scrie că a fost semnat de actualul ministru USR al Apărării, care este și vicepremier, Radu Miruță. Într-o reacție publică pe Facebook Radu Miruță spune că datele din document îi aparțin, dar că în realitate nu a făcut niciodată parte din partidul condus acum de Sorin Grindeanu. 

USR a negat în trecut că Miruță ar fi făcut parte din PSD. Documentul publicat de Gândul este semnat în 2005. Ministrul și vicepremierul USR spune acum că a semnat mai multe documente în acel an, când era student și „am mers la mare cu PSD, organizați de administrația căminului”.

Într-o reacție pe Facebook de marți seara, Miruță admite că datele din document îi aparțin, apoi oferă câteva explicații.

„Văd că o publicație a făcut public un document din care ar rezulta că m-aș fi înscris în PSD acum 21 de ani. Da, datele din document îmi aparțin. Da, respectivele date erau disponibile la căminul facultății. Da, acolo am semnat mai multe documente cand am mers la mare cu PSD, organizați de administrația căminului ca șef de palier al căminului facultății, neavand niciunul dintre noi vreo treabă cu politica la acea vreme”, susține ministrul USR al Apărării.

„Dacă PSD, condus la acel moment de dl Ponta, a utilizat datele studenților pe care i-a plimbat la mare pentru a-și crește numărul de membri, atunci cred că domnul Ponta trebuie să explice cum și de ce s-a procedat astfel. Care ar fi fost logica să mă fi înscris și să nu activez absolut nimic? Nici înainte, nici după mersul cu gașca de la Electronică, gratis și studențești, un week-end la mare?!”, a continuat Miruță.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *