Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, despre rezultatul renumărării voturilor, că personal, crede că se va schimba ordinea şi că ar putea fi Marcel Ciolacu. Despre Călin Georgescu, Băsescu a spus că exclude posibilitatea ca românii, după ce vor fi informaţi, să meargă să susţină un astfel de candidat.
Fostul preşedinte a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că ar putea să se schimbe ordinea, în urma renumărării voturilor. ”Personal, cred că se va schimba ordinea. Ar putea fi Marcel Ciolacu, nu exclud această posibilitate, dar, paradoxal, nu din cauza voturilor care s-ar fi mutat de la Orban la Lasconi (..) ci problema vor fi voturile lui Ciolacu care s-au dus la Simion”, a arătat Băsescu, potrivit News.ro.