„Nu am nicio problemă cu domnul Mihai Tudose. Am văzut că a fost propus pentru titlul de Cetățean de onoare al Brăilei. Să mă ierte Dumnezeu, am început să ne premiem între noi?! Nu-i posibil așa ceva! E de râsu plânsu! Municipiul Brăila e în cădere liberă, iar noi ne dăm premii între noi. Și cine se premiază? Un PSD-ist mic îl premiază pe șefu’, ca să-i arate cât de slugarnic și de obedient este dumnealui.
E un film de prost gust, comedie tragică. Domnul primar vrea să arate cât de bun este el și cât de ascultător este. Poate vrea să-i ia locul domnului Francisk Chiriac (la președinția Organizației Județene PSD Brăila – n.r.), că așa se aude în piață”, a spus președintele PNL Brăila, conform Mihaeladanpress.
Liberalul era supărat tare că primarul de la Brăila vrea să-l facă Cetățean de onoare al Brăilei pe Mihai Tudose pentru că a semnat investiția pentru construirea podului suspendat peste Dunăre.
Am vrea să-l vedem pe liberal dacă are aceeași reacție la titlul primit de Alina Gorghiu la Domnești, chiar dacă aceasta nu și-a pus nici măcar semnătura pe vreo investiție pentru comună.
Și ca să rămânem în ton cu liberalul de la Brăila, tragem concluzia: Un PNL-ist mic îl premiază pe șefu’, ca să-i arate cât de slugarnic și de obedient este dumnealui.

